Un tânăr în vârstă de 30 de ani a fost găsit decedat, azi dimineaţă, la marginea satului Dorobanţi, comuna Nicşeni.
Potrivit Opinia de Dorohoi, cei care l-au găsit au sunat la 112 solicitând intervenţia echipajelor de prim ajutor, însă medicii ajunşi la faţa locului au constat că tânărul era decedat de mai mult timp, cel mai probabil de aseară, după ce ar fi fost lovit de un trăsnet. Trupul neînsufleţit a fost găsit pe un câmp, undeva în apropierea cimitirului, şi a fost preluat de cei de la Medicina Legală, care urmează să efectueze necropsia în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor morţii. La faţa locului au ajuns şi poliţiştii, care vor stabili împrejurările în care a avut loc tragedia.
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Erori comune în pokerul online și cum să le eviți
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile