O femeie din localitatea Pietrari, judeţul Vâlcea, a rămas pe drumuri după ce concubinul său i-a incendiat casa. Vasilica Sisu, din localitate, trăia în concubinaj de ceva timp cu Constantin Pavăl, un bărbat de 57 de ani, din comuna Vorniceni, judeţul Botoşani.
Certurile dintre ei erau de notorietate în comună, însă la sfârşitul săptămânii trecute, mai exact sâmbătă, 22 august 2015, bărbatul a ajuns la gesturi extreme. Aflat într-o stare avansată de ebrietate, individul s-a luat la ceartă cu amanta sa, conflictul degenerând. Astfel că, la un moment dat, Constantin Pavăl a luat un bidon în care se afla combustibil, a împrăştiat într-o cameră de la etajul casei concubinei sale, iar mai apoi s-a răzbunat, dând foc locuinţei.
După isprava sa, piromanul a fugit de la faţa locului, iar femeia a încercat în zadar să stingă singură focul. Nu a reuşit, iar flăcările s-au propagat şi la o locuinţă vecină, pompierii chemaţi la faţa locului stingând incendiul abia după trei ore. Casa Vasilicăi Sisu a ars în proporţie de 80%, în timp ce vecinul său a rămas fără acoperiş. În ceea ce-l priveşte pe concubinul piroman, acesta a fost dus la audieri, iar acum procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu cer arestarea lui preventivă pentru 30 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere prin incendiere. Magistraţii vor lua o decizie în acest sens în data de 28 august 2015, la primul termen dispunând să se emită un mandat de aducere al inculpatului Constantin Pavăl.
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Renașterea Botoșaniului pune presiune pe Poli Iași înaintea derby-ului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024