Se întîmplă un fenomen tare ciudat la hotelul construit de acţionarul „cîinilor roşii” la Botoşani. Care mahăr de la Bucureşti intră pe acolo afişează un aer dintr-ăsta de om care parcă merge la vreun metru deasupra pămîntului. Sîmbătă a fost rîndul cîtorva lideri UNPR să dea impresia asta. Trec peste limuzinele şi „tancurile de şosea” care au umplut parcarea hotelului şi zeci de metri din strada Pacea, că doar multe dintre ele aveau număr de Ilfov, locul ăla din ţară în care ţiganii se băteau ca să voteze, iar maneliştii au ajuns consilieri. Supărătoare a fost atitudinea „unioniştilor”. Plecînd de la împingerea jurnaliştilor şi terminînd cu lăudăroşenia privitoare la ajutoare.
Acum eu sînt conştient că poate iar o să scrie Câmpanu ceva de mine pe blog, dar e totuşi o distanţă cam mare ca, în urmă cu două săptămîni, să-l faci „măcăitor şef” pe Ponta fiindcă vine cu zeci de TIR-uri de ajutoare la Botoşani, iar cînd face lucrul ăsta şi generalul Oprea să nu mai fie nici „măcăitor şef” şi nici măcar simplu „măcăitor”, ci doar o dovadă a faptului că partidul este alături de lumea aflată la necaz. Şi asta în condiţiile în care, ofuscat că Liviu nu menţionează şi organizaţia de Ilfov printre cele furnizoare de ajutoare, generalul Gabriel a făcut el chestia asta.
Revenind însă la atitudinea UNPR-iştilor şi mai ales a fostului „şef al mafiei personale a premierului Năstase”, cam aşa cum îi zicea chiar Traian Băsescu cînd Oprea era PSD-ist, devine aproape amuzantă chestia asta clamată peste tot, „pe noi nu ne interesează ciolanul, ci interesul naţional”. Tactica e clară. Omul e general, a obţinut funcţia de ministru al Apărării Naţionale, a făcut un partid despre care primul lucru pe care îl spune este interesul naţional şi încearcă astfel să transfere imaginea de militărie, ordine, disciplină, ş.a.m.d. din spaţiul instituţional, administrativ, guvernamental, în cel politic. Faza amuzantă este că, oficial, pe ei îi lasă rece deconcentratele astea şi că ei doar ajută Guvernul. Păi oameni buni, dacă pe voi chiar nu vă interesau funcţiile, puteaţi foarte bine să sprijiniţi Executivul la nivel parlamentar şi atît, fără funcţii de ministru, secretar de stat, şefi de agenţii guvernamentale şi, mai ales, fără posturi de prefecţi şi subprefecţi. Păi cînd v-aţi dat peste cap să obţineţi postul de prefect la Ilfov, atunci tot de interes naţional a fost vorba? Sau cînd l-aţi pus subprefect pe Moruzi la Botoşani unde a fost interesul naţional că, pe bune, chiar nu văd cum băiatul de 31 de ani reprezintă interesul ăsta.
Dincolo de toate acestea rămîne gustul amar al experienţei botoşănene cu UNPR-ul. Ziarist îmbrîncit pentru că vroia să facă o poză (în lumea civilizată, chiar şi la întîlnirile închise presei, 5 minute la început se permite accesul pentru a se lua cîteva imagini), jurnalişi luaţi peste picior pentru că generalului nu îi plăceau întrebările şi, din cîte am înţeles, refuzul de a mai merge la o emisiune tot pentru că nu i-au plăcut întrebările. În fine însă, cum la mai toate întrebările se ajungea invariabil la răspunsul cu „interesul naţional”, „ajutăm România” şi alte chestii dintr-astea, parcă nici nu mai contau prea mult nici întrebările şi nici răspunsurile. Deşi parcă una tot ar mai fi fost: cîţi UNPR-işti mai avea ţara asta dacă Uniunea aceasta se năştea în opoziţie şi nu la putere?
Sergiu BĂLĂŞCĂU
