Farmaciștii au intrat în grevă japoneză pe termen nedeterminat.
Asociația Farmaciilor Independente Ethica a anunțat că farmaciile membre, precum și alte farmacii din țară au intrat de miercuri, 18 octombrie 2023, în grevă japoneză pe termen nedeterminat, pentru a protesta împotriva lipsei de reacție și nealocarea fondurilor necesare pentru achitarea restanțelor către farmacii, aferente medicamentelor eliberate asiguraților.
Personalul farmaciilor comunitare din țară anunță intrarea în grevă japoneză pe fondul întârzierilor majore la plata facturilor restante de către casele de asigurări de sănătate.
Din respect și devotament pentru pacienți, farmaciile continuă să elibereze medicamente compensate și gratuite, în măsura în care se vor putea aproviziona de la distribuitori, se arată într-un comunicat de presă transmis de asociația menționată
Deși au existat întâlniri și discuții cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate și cu reprezentanți ai Guvernului, sumele care trebuiau să fie decontate farmaciilor pentru medicamente eliberate pacienților în luna iunie nu au fost ÎNCĂ virate către farmacii. Lipsa de reacție a guvernanților a dus, în cele din urmă, la declanșarea grevei japoneze, se arată într-un comunicat de presă transmis de asociația menționată.
Iată revendicările farmaciștilor:
La această grevă s-au alăturat și unele farmacii din Botoșani.
De partea cealaltă, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunțat că depune toate eforturile pentru a asigura finanțarea pentru toți beneficiarii, de la pacienți la spitale și farmacii.
(foto – depositphoto.com)
Deputatul Marius Budăi a votat la Curtești alături de soție – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
PREZENȚA la vot în județul Botoșani: Zeci de persoane au votat prin urna mobilă
Diana Arici
Nov 24, 2024
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024