Greva parlamentarilor din opoziţie, care depăşeşte deja o lună de zile, provoacă reacţii dintre cele mai diverse la Botoşani. Astfel, în municipiul reşedinţă au început să fie distribuite afişe prin care gestul senatorilor şi deputaţilor PNL şi PSD este aprig combătut.
„Românii muncesc pentru România, Parlamentarii USL fac grevă pe banii tăi!” este mesajul principal transmis pe faţa pliantelor. Fotografiile sunt sugestive: oameni care deszăpezesc şi scaune goale în Legislativ. Pe verso se intră în detalii. Astfel, se arată că, în timp ce milioane de oameni muncesc pentru ţară, iar unii ar vrea să o facă dar nu au unde, pentru parlamentarii Uniunii Social Liberale venirea la serviciu este sub demnitatea lor.
„Fac un efort să semneze condica, să îşi ridice salariul, după care: ura şi la gară! Aceasta este greva lor. Una abuzivă şi sfidătoare”, se arată în
afiş.
Parlamentarii grevişti se plimbă pe banii statului prin oraş
În acesta se cere oamenilor să nu mai prelungească mandatele actualilor senatori şi deputaţi grevişti şi să îi trimită acolo unde stau şi acum: acasă. Toţi parlamentarii opoziţiei, adică senatorul Gheorghe Marcu şi deputaţii Andrei Dolineaschi, Costică Macaleţi şi Florin Ţurcanu se află în grevă de mai bine de patru săptămâni. Deşi au promis că îşi vor dona indemnizaţiile pe perioada aferentă lipsei de la lucrări, doar senatorul Marcu a prezentat o dovadă că a dat 1.000 de lei Şcolii Cerchejeni. Miercuri după-amiază Macaleţi şi Marcu, deşi aflaţi în grevă, se plimbau cu maşinile de la Parlament prin zona centrală a oraşului.
CITEŞTE UN EDITORIAL DESPRE GREVA PARLAMENTARILOR:
Cum e să fii deputat nesimţit