Un post de televiziune a obținut în exclusivitate grila cu salariile propuse de Guvern.
Astfel, potrivit informațiilor, salariul maxim propus pentru medici este de 12.000 lei pe lună, în timp ce pentru profesori, este de 10.000 de lei lunar.Aceste salarii, care reprezintă nivelurile maxime, ar urma să intre în vigoare începând cu 1 ianuarie 2018.
Salariile maxime de 12.000 de lei lunar pentru medici, respectiv 10.000 de lei lunar pentru profesori se aplică celor care au o vechime de 25 de ani de muncă.Totuși, cifrele sunt în discuție, dar sunt toate șansele ca ele să fie aplicate de anul viitor.
Tot de atunci, toți bugetarii vor primi lefuri mai mari.
Purtător de cuvânt PSD: Vrem să stopăm acest exod al medicilor
Purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre, nu a dorit nici să confirme, nici să infirme sumele amintite, însă a precizat că toate categoriile de bugetari vor beneficia de creșteri salariale, mai ales că ”vrem să stopăm acest exod al medicilor”.
”Toate categoriile vor avea creșteri. Baza de jos e cea care va avea o creștere semnificativă, pentru că așa e normal”, a spus purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre, duminică, la o emisiune Tv.
(Sursa: Antena 3)
Escrocii „romantici” dau târcoale: CUM pot rămâne îndrăgostiții fără bani în conturi
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Schimbare de program: Meciul Botoșaniului cu Universitatea Cluj începe mai devreme
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
WhatsApp își schimbă radical aspectul: Teme și fundaluri noi pentru personalizarea conversațiilor
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
CÂND scăpăm de valul de ger: PROGNOZA meteo pentru luna martie
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
„Ghilolimpiada de iarnă” la Colegiul Laurian: Dezbateri aprinse cu liceeni din județele Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile