Tehnicianul a menționat că a contat presiunea făcută de elevii săi care au dat năvală la poarta adversă și au bifat o puzderie de ocazii.
”Cele mai importante sunt punctele, este adevărat că și jocul a fost unul bun, ceea ce ne-am propus să facem am făcut de la început, am pus presiune pe adversar și nu am scăzut ritmul decât poate pe finalul primei reprize”, a declarat
Leo Grozavu, antrenor principal FC Botoșani.
El a spus că la momentul actual FC Botoșani formează o echipă bună, cu un colectiv unit, cu jucători care s-au încadrat foarte bine și care în sfârșit arată ca o echipă de liga 1.
”
Astăzi au fost foarte mulți jucători care s-au remarcat, Vașvari cred că a făcut cel mai bun meci de la începutul campionatului, Fulop iar a jucat foarte bine. Avem un lot suficient de numeros valoric și atunci când va veni rândul și celorlalți jucători sper să demonstreze și ei”, a mai spus
tehnicianul.
Leo Grozavu a adăugat că și-ar dori ca victoria de astăzi împotriva Rapid să se repete și etapa viitoare dar și celelalte care au rămas în acest tur de campionat.
”
Am atins primul obiectiv propus, bariera celor 20 de puncte, ne dorim să obținem puncte în victorie, suntem la cea de-a șasea victorie și sper să rămânem așa, să fim modești în continuare”, a încheiat
Grozavu.
Etapa viitoare FC Botoșani merge să joace pe terenul celor de la Craiova.
(G.E.)
CITEȘTE:
Șfaițer după festivalul de goluri în poarta Rapidului : Mari ocazii irosite…