Politehnica Iaşi l-a prezentat astăzi, după antrenamentul de dimineaţă, pe noul antrenor al echipei, Leo Grozavu, într-o conferinţă de presă în care a mai fost prezent preşedintele Consiliului Director al Politehnicii, Cornel Şfaiţer.
Cornel Şfaiţer s-a referit mai întâi la tehnicianul care a plecat luni de la echipă, Claudiu Niculescu:
“Un lucru neplăcut a fost că a trebuit să ne despărţim de Claudiu după doar patru luni. Îi mulţumesc pentru perioada în care am lucrat împreună, nu i-a fost uşor. Am reuşit lucruri bune, suntem în grafic pentru obiectiv, deşi ne doream să avem mai multe puncte. Am vrut să continuăm, însă am luat decizia împreună de a ne despărţi”.
Şfaiţer s-a referit apoi la noul antrenor:
“Am avut discuţii cu Leo după plecarea lui Claudiu. Am o relaţie de prietenie de 15 ani cu el, sunt la a cincea colaborare, după cele trei de la Botoşani şi una la Sepsi. Mă bucur că a acceptat să vină, e tipul de tehnician căruia îi place să joace fotbal de calitate. Asta chiar dacă rezultatele sunt importante. Îi urez succes la Iaşi”.
Grozavu, care nu a coordonat şedinţa de pregătire de azi, pe care a urmărit-o doar, a spus încă o dată că a venit la Iaşi doar datorită lui Şfaiţer:
“De când am plecat de la Sfântu Gheorghe, îmi doresc mult mai mult, provocări mari. Cu toate că am avut foarte multe contacte, nimic nu a fost să fie pe doleanţele mele. Am ales Iaşul ca urmare a prieteniei cu domnul Şfaiţer, care cred că va dura veşnic. Profesional, îmi doream o altă provocare, dar prietenii trebuie ajutaţi în momente mai puţin fericite. Dacă nu era insistenţa şi relaţia de 15 ani cu domnul Şfaiţer, nu veneam. N-am putut să rămân pasiv la rugăminţile lui” a spus tehnicianul, care a adăugat: “Am avut multe oferte. De pildă, am avut discuţii cu U Cluj, acasă la mine. Şi în Liga a II-a, şi în Liga I. Nu sunt arogant, încrezut, dar am anumite pretenţii, anumite principii. Degeaba îţi dă cineva luna de pe cer când te instalează dacă mâine nu te mai susţine. Aici am garanţia că domnul Şfaiţer mă va susţine”.
Referitor la obiectiv, Grozavu a anunţat ferm că se gândeşte la promovarea directă:
“Obiectivul este promovarea de pe locurile 1, 2. Nu sunt Dumnezeu, nu-mi cereţi să jucăm ca Barcelona, nu-mi cereţi termene. Am mare experienţă, dar am nevoie de timp pentru a cunoaşte potenţialul. Din iarnă veţi vedea o altă echipă, să nu mai avem emoţii. Vom face o analiză foarte rapidă a lotului la pauza de iarnă. Lotul actual poate însă să facă faţă pentru obiectivul actual. Am destule informaţii legate de echipă, nu am discutat cu Claudiu Niculescu”.
Tehnicianul, care va fi ajutat de Mugurel Cornăţeanu, Radu Sardescu şi Ovidiu Chiribici, nu va sta pe banca tehnică a Politehnicii la meciul cu Metaloglobus Bucureşti de sâmbătă, din etapa a X-a a Ligii a II-a de fotbal, urmând a intra în pâine de duminică.
Încasările de la disputa cu “lanterna” eşalonului doi, care va începe la ora 11:00, vor fi donate lui Paul Tănase, un fost junior al Politehnicii care are nevoie de o sumă importantă pentru o operaţie delicată la ficat, potrivit Ziarul de Iași.
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024