Cătălin Golofca a marcat în minutul 49 al meciului dintre FC Botoșani și ASA Târgu Mureș și a sărbătorit cu Leo Grozavu reușita, după ce tehnicianul i-a aplicat o corecție fizică în meciul cu Astra.
Golofca este la a cincea reușită în acest sezon din Liga 1, iar după ce a înscris a fugit către banca de rezerve pentru a sărbători. Acolo s-a îmbrățișat inclusiv cu Leo Grozavu, tehnicianul care i-a aplicat o corecție fizică spre finalul meciului cu Astra.
În imaginile surprinse de camerele TV, se vede cum Grozavu l-a sărutat părintește pe cap pe Golofca și l-a felicitat pentru reușită.
După meci atacantul de bandă a evitat să mai facă declarații despre conflict, arătând că a dat totul uitării.
”Nu pot să vă spun ce am spus la comisie”, a declarat Cătălin Golofca despre convocarea sa la Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal pe seama incidentelor de la meciul cu Astra.
Cât despre modul în care s-a sărbătorit golul... ”nu știu cine m-a pupat”.
"E al cincilea meu gol și mă bucur că am câștigat. Am șutat din prima, a fost și un dribling norocos. Apoi toată lumea m-a luat în brațe, nici nu mai știu ce mi-a spus antrenorul. Eu sunt fotbalist profesionist, ce a fost a fost... Eu mă antrenez serios în continuare”,
Cătălin Golofca, atacant FC Botoșani.
În minutul 75 al partidei cu ASA, Golofca a fost schimbat de Grozavu, iar cei doi s-au salutat și îmbrățișat din nou în momentul în care fotbalistul a părăsit terenul.
CLICK PENTRU VIDEO
Declarația zilei 15 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 15, 2024
Oana Sava
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
„Salonul de toamnă”, expoziție de pictură și grafică organizată la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
BLOCADA la Bucecea: Polițiștii n-au găsit niciun șofer băut
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024