Poliţiştii de frontieră botoșăneni au depistat şase cetăţeni afgani, patru bărbaţi, o femeie şi un copil, în vârstă de 4 ani, care au încercat să treacă ilegal frontiera din Ucraina în România, pentru a ajunge într-un stat din vestul Europei, se arată într-un comunicat de presă al Serviciului teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani.
În data de 20 octombrie 2016, în jurul orei 14.30, un echipaj format din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani – I.T.P.F. Iaşi a observat un grup de persoane, care se deplasa pe jos, peste câmp, dinspre Ucraina spre România.
Imediat, poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea persoanelor în cauză şi conducerea lor la sediul sectorului, pentru continuarea cercetărilor.
În urma verificărilor specifice efectuate şi din declaraţii, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni afgani, patru bărbaţi, o femeie şi un copil, cu vârste cuprinse între 4 şi 31 ani, care au încercat să intre ilegal în România din Ucraina traversând râul Prut, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
Poliţiştii de frontieră efectuează în cauză cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat, totodată fiind anunţate autorităţile de frontieră ucrainene, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.
Botoșănean căutat pentru furt calificat, arestat în Germania și predat autorităților române
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Centrul Militar Botoșani: Au început înscrierile pentru învățământul postliceal militar
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Contrabandiști prinși de jandarmi în Piața Centrală: S-au ales cu amendă și cu marfa confiscată
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
În atenția fermierilor: APIA a efectuat plata ajutorului de stat pentru motorină
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile