Şeful liberalilor de la Botoşani a vorbit cel mai puţin în Parlament. Şi nu spun eu asta, ci „Evenimentul Zilei”, care a descoperit că Florin Ţurcanu n-a stat pe la Tribuna Parlamentului nici cît trece un expres printr-o haltă. E liberalul din ţara asta care a vorbit cel mai puţin timp de acolo. De fapt, a depus jurămîntul şi... dus a fost.
Ştiu, o să vină o mulţime de parlamentari şi-o să-mi explice că nu asta e important, că nu contează cît vorbeşti de la Tribună, că nu-i lider de grup şi d’aia n-are cum să iasă în faţă, că importantă e munca din comisii, că ăia care stau cît e ziulica de mare prin fosta Casă a Poporului nu mai merg şi ei la un minister să rezolve ceva pentru oropsiţii votanţi din colegiu. Mai sînt încă 100 şi 1.000 de explicaţii, dar chiar nu mă interesează. Şi nu mă interesează pentru că cifrele nu mint pe nimeni. 25 de secunde vorbite într-un an şi jumătate de mandat sînt 25 de secunde şi atît. Adică nici să te duci pînă la baie nu ai timp.
Faptul că „guralivul” de acasă Ţurcanu este „mutul” de la Bucureşti Ţurcanu spune multe nu doar despre el, ci despre oamenii politici botoşăneni în general. Aici sînt zmei, se iau de toată lumea, rup pămîntul în două, Ţurcanu nu-i conferinţă de presă să nu-i dea două în freză lui Antonescu, să nu spună că pe el prea puţin îl interesează ce directive primeşte de la centru şi alte chestii dintr-astea. Cînd ajunge însă la Bucureşti îi piere şi debitul verbal şi tupeul de Dracşani, se înmoaie subit, închide gura şi n-o mai deschide decît poate ca să vorbească la telefon, nici într-un caz pentru nu ştiu ce alocuţiune de la Tribuna Parlamentului.
Din nefericire, cam aceştia sînt oamenii pe care i-am trimis în Legislativ pentru că Ţurcanu nu e singurul. Şi Macaleţi e unul dintre cei mai „tăcuţi” PSD-işti. În afară de Câmpanu, care a reuşit să ajungă lider al grupului independenţilor din Senat şi îl mai vedem pe la TV (bine, ce face acolo e deja subiectul unui alt editorial), în rest toţi sînt cam o apă şi-un pămînt. Sînt 20 de ani trecuţi de la revoluţie şi Botoşani încă nu a avut un parlamentar (mă refer la botoşăneni-botoşăneni, nu paraşutaţi gen Răzvan Theodorescu sau Şerban Mihăilescu) care să fie băgat cît de cît în seamă. Una este însă să vorbeşti la Suliţa şi alta e să... taci la Bucureşti.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
