Guvernul României a adoptat miercuri un act normativ pentru aprobarea atestării unor localități sau părți din localități ca stațiuni turistice de interes local.
„Încă o veste bună, la final de an! România are 35 noi stațiuni turistice de interes local. Începând de acum, acestea se vor putea bucura de noi oportunități de dezvoltare, printre care menționez atragerea de investitori și finanțări, în scopul maximizării potențialului zonelor și, foarte important, o creștere a numărului de vizitatori. Mai mult decât atât, destinațiile cărora le-a fost acordat noul statut vor putea fi parte din reforma Organizațiilor de Management al Destinațiilor, având de acum posibilitatea, conform criteriilor mininale, să înființeze și să operaționalizeze o astfel de entitate la nivel local. Felicitări tuturor!”,
Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului.
În urma solicitărilor și documentației depuse de autorităţile administraţiei publice locale, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a procedat la verificarea ȋndeplinirii criteriilor legale, efectuând inclusiv vizite în teritoriu, primind statut de stațiuni turistice de interes local următoarele localități. Printre acestea se regăsesc și cinci localități din județul Suceava.
comuna Barcani, județul Covasna;
comuna Beliș, județul Cluj;
orașul Bicaz, județul Neamț;
zona turistică a comunei Bratca, județul Bihor;
zona turistică Budureasa-Padiș a comunei Budureasa, județul Bihor;
zona turistică a municipiului Caracal, județul Olt;
comuna Ciocănești, județul Suceava;
comuna Ciumani, județul Harghita;
zona turistică a orașului Comănești, județul Bacău;
comuna Coșna, județul Suceava;
zona turistică Cugir-Șureanu a orașului Cugir, județul Alba;
orașul Dărmănești, județul Bacău;
comuna Deda, județul Mureș;
zona turistică a municipiului Făgăraș, județul Brașov;
zona turistică a municipiului Fălticeni (foto), județul Suceava;
orașul Ineu, județul Arad;
zona turistică a comunei Lupeni, județul Harghita;
comuna Măguri – Răcătău, județul Cluj;
comuna Mănăstirea Humorului, județul Suceava;
comuna Mărgău, județul Cluj;
comuna Ozun, județul Covasna;
zona turistică a comunei Pietroasa, județul Bihor;
zona turistică Valea Drăganului a comunei Poieni, județul Cluj;
comuna Runcu, județul Gorj;
comuna Săcuieu, județul Cluj;
comuna Sălașu de Sus, județul Hunedoara;
orașul Săliștea de Sus, județul Maramureș;
zona turistică a orașului Siret, județul Suceava;
comuna Sugag, județul Alba;
zona turistică a comunei Șuncuiuș, județul Bihor;
zona turistică a municipiului Târgu Secuiesc, județul Covasna;
zona turistică a comunei Vânători-Neamț, județul Neamț;
comuna Vaideeni, județul Vâlcea;
zona turistică a municipiului Vulcan, județul Hunedoara;
comuna Vidra, județul Alba.
Pe termen mediu şi lung, atestarea acestor localități ca stațiuni de interes local vor crea un impact pozitiv prin creşterea circulaţiei turistice şi totodată a cifrei de afaceri a investitorilor din turism.
Avȃnd ȋn vedere efectul multiplicator al turismului ȋn sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcțiile, agricultura, artizanatul și comerțul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului ȋn localităţile atestate ca staţiuni turistice vor genera un impact benefic pentru dezvoltarea economică și creşterea calităţii vieţii pentru rezidenţii acestor zone.
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024