Executivul va împrumuta 16 producători de energie cu peste un milion de tone de combustibili. Printre beneficiari se regăseşte şi societatea de termoficare de la Botoşani.
Executivul va acorda în total 1,18 milioane de tone de cărbune şi 134.524 tone de păcură, cantităţi necesare producţiei de energie electrică şi termică în perioada de iarnă.
"Se aprobă scoaterea din rezerva de stat, cu titlu de împrumut, până în 31 octombrie, a cantităţilor de cărbune energetic şi păcură (...), care vor fi acordate unor operatori economici aflaţi sub autoritatea Ministerului Economiei sau din administrarea consiliilor judeţene sau locale", se arată în
nota de fundamentare a unui proiect de ordonanţă de urgenţă elaborat de Ministerul Economiei. Companiile care vor benficia de aceste cantităţi de combustibili sunt complexele energetice Turceni, Rovinari şi Craiova, Termoelectrica, Electrocentrale Bucureşti, Electrocentrale Galaţi, Electrocentrale Oradea, DALKIA Termo Prahova, Uzina Termoelectrica Giurgiu, Colterm Timişoara şi
Modern Calor Botoşani. De asemenea, vor primi combustibili şi CET-urile Arad, Hidrocarburi Arad, Bacău, Govora şi Iaşi. Proiectul vine după ce în conturile municipalităţii tocmai au intrat la începutul lui decembrie 3,7 milioane de lei de la Ministerul Administraţiei şi Internelor în cadrul programului "Termoficare 2006-2015 căldura şi confort". SC Modern Calor SA produce energie termică în principal pa gaze, păcura fiind utilizată cu precădere atunci când sunt probleme cu presiunea la gaze în judeţ.
(S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Primăria Botoşani – Moş Nicolae de 52 de miliarde pentru termoficare