Un nou centru va fi înființat în subordinea Guvernului, care va avea 50 de angajați.
În subordinea Guvernului și în coordonarea Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, condus de fostul ministru și lider UDMR Laszlo Borbely, va fi înființat Centrul de excelență pentru administrația publică în domeniul dezvoltării durabile (CExDD), cu 50 de angajați.
Centrul va avea propriul parc auto și va avea nevoie de un buget de 11,7 milioane lei pentru primul an, din care 7 milioane lei doar pentru salarii. Acestea vor porni de la 6.000 lei, media fiind de peste 8.000 lei, și ajung la 13.000 lei pentru directorul general, scrie profit.ro
Angajații vor beneficia și de sporuri, bonusuri și indemnizații de hrană și de vacanță, de până la 30% din salariul de bază.
Înființarea noii instituții este argumentată prin faptul că Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, din cadrul Aparatului de Lucru al Guvernului României, este responsabil de îndeplinirea țintei 415 aferente Reformei 2B din cadrul Componentei C14 „Buna guvernanță” a Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), respectiv calificarea a 2.000 de funcționari publici în îndeplinirea funcției de ”experți în dezvoltare durabilă” în instituțiile publice de la nivel central și local.
Una dintre componentele de care este condiționată îndeplinirea acestei ținte o constituie operaționalizarea unui centru de excelență pentru administrația publică în domeniul dezvoltării durabile (CExDD), susține Executivul.
Proiectul de lege pregătit pentru înființarea acestui centru stabilește cheltuieli cu personalul, în primul an de funcționare, de 7 milioane lei. Pentru personalul contractual (doar 8 posturi din 50) a fost bugetat un salariu mediu brut de 6.000 lei/lună, în timp ce personalul de execuție (38 posturi), inclusiv consilierii de la cabinetul demnitarului, va avea un salariu de bază de 8.393 lei.
Șefii instituției vor avea salarii de bază de peste 2.000 euro, respectiv 11.424 lei pentru cei 2 șefi de serviciu, 12.530 lei pentru directorul general adjunct și 13.082 lei pentru directorul general.
Click AICI pentru continuarea articolului
(foto – depositphotos.com)
Declarația zilei 13 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 13, 2024
Oana Sava
Nov 13, 2024
Mijlocașul Francisco Junior, desemnat MVP-ul partidei Oțelul Galați – FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Cătălin Silegeanu, AUR: Scopul nostru este să ne întâlnim cu cât mai mulți botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024