Guvernul a inclus pe agenda şedinţei de marţi o nouă hotărâre prin care sunt alocate fonduri bugetare către primării, banii urmând să fie acordaţi pentru finanţarea Programului de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din mediul rural.
"Este prevăzută o procedură de finanţare aplicată şi de fostul Cabinet, respectiv repartizarea pe proiecte a sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată. Proiectul de hotărâre a fost finalizat şi înaintat Guvernului cu propunerea de a fi discutat în şedinţa de marţi, urmează să fie stabilit dacă va fi analizat în reuniunea de marţi sau dacă va fi amânat pentru o altă şedinţă", au declarat agenţiei
Mediafax surse politice. Potrivit acestora, Executivul intenţionează să decidă şi suplimentări de bugete la ministerele Educaţiei, Dezvoltării Regionale şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din Fondul de rezervă bugetară.
Banii se colorează politic
Săptămâna trecută, Guvernul a acordat bani primăriilor din Fondul de rezervă bugetară pentru finanţarea unor proiecte şi achitarea arieratelor, cele mai mari sume din punct de vedere valoric fiind acordate consiliilor judeţene şi primăriilor conduse de reprezentanţii partidelor aflate la guvernare, în principal PDL.
La Botoşani au ajuns 14,4 milioane de lei la Consiliul Judeţean şi 37 de primării, majoritatea conduse de primari care vor candida pentru formaţiunea de guvernământ. CJ Botoşani s-a aflat pe locul 4 în clasamentul alocărilor financiare la nivel naţional, iar Primăria Botoşani pe poziţia 16.
VEZI UNDE AU AJUNS BANII SĂPTĂMÂNA TRECUTĂ:
Cadou electoral de 3 milioane euro de la Guvern pentru primării LISTA BENEFICIARILOR
CITEŞTE ŞI:
Flutur şi Ţâbuleac au intrat în graţiile financiare ale premierului