Executivul a decis ca miercuri, 17 martie 2010 să ţină în premieră o şedinţă de Guvern în teritoriu, prima locaţie aleasă fiind capitala Moldovei. În cadrul şedinţei au fost invitaţi să participe toţi prefecţii şi preşedinţii Consiliilor Judeţene din judeţele Moldovei, prilej cu care aceştia vor trasa principalele priorităţi dar şi probleme cu care se confruntă localităţile pe care le reprezintă. Iniţiativa Executivului a fost astăzi aplaudată de liderul democrat liberal local, Cătălin Flutur, care apreciază faptul că actuala guvernare dă o importanţă deosebită regiunii de nord-est, considerată a fi una extrem de săracă.
„
Vreau să salut iniţiativa Guvernului României care în premieră va organiza şedinţă de Guvern în teritoriu, în capitalele istorice ale României sau în cele mai importante din zonele României de dezvoltare, este un lucru inedit, mai ales că începe cu Moldova, cu regiunea nord-est, care este clar cea mai săracă nu numai din ţară ci şi din Uniunea Europeană. În acest sens noi am pregătit un set de probleme pe care le-am identificat, de fapt noi ştim cu toţii pe care le avem în judeţ şi pe care le vom înainta Guvernului”, a declarat
Cătălin Flutur, preşedinte PD-L Botoşani. De asemenea, o altă propunere a Guvernului a fost ca, în perioada următoare fiecare ministru PD-L să colinde judeţele ţării prin rotaţie.”
Ei au obligaţia pe rînd ca în fiecare săptămînă să meargă în unul sau două judeţe, deplasări în care vor intra în contact cu deplasările în judeţ şi pentru a găsi soluţii de rezolvare”, a mai afirmat
Cătălin Flutur. Acesta a mai afirmat că a solicitat în cadrul Biroului Executiv Central ca la Botoşani să facă deplasarea ministrul dezvoltării Elena Udrea, avînd în vedere că judeţul nostru are în proporţie de peste 85% proiecte legate de Ministerul Dezvoltării care gestionează cele mai multe fonduri de pe Palnul Operaţional Regional.