La conferința de presă de înaintea meciului Viitorului cu Gaz Metan, Gheorghe Hagi i-a răspuns patronului lui FC Botoșani, Valeriu Iftime, după ce acesta din urmă a criticat campania de achiziții a dobrogenilor.
”Îi transmit domnului de la Botoșani, nici nu știu dacă e patron, să-și analizeze echipa lui. Doar așa îi transmit că nu e frumos ca dânsul să vorbească de fotbal, mai ales despre mine și despre clubul nostru. Să vorbească de ce transferuri a făcut Botoșaniul. E foarte bine...dar să nu vorbească despre noi, că nu e frumos”, a declarat Hagi, la conferința de presă, după ce Valeriu Iftime s-a îndoit de faptul că doi dintre jucătorii cu experiență aduși de Viitorul ar putea ajuta echipa în cupele europene.
”La Viitorul nu poți face performanță în Europa cu jucători ca Marius Constantin, Herea. În campionat pot face față, dar în Europa e altceva”, a fost afirmația lui Iftime care l-a enervat pe Hagi.
”Ce transferuri am făcut noi, dacă sunt bune sau rele vom vedea. Mi se pare deplasat și ieșit din comun, dar suntem în România și trebuie să înghit toate aceste lucruri. Trebuie să înghit, să merg înainte, să tac din gură. Dar e lipsă de respect! Noi vrem respect, cerem respect, dar e o totală lipsă de respect. Vorbește dânsul de Herea, de Marius Constantin? Li se permite, e normal! Suntem departe de cuvântul respect în România”, a declarat Hagi, la conferința de presă”, a mai spus Hagi, cu o zi înainte de Viitorul - Gaz Metan, meci care va fi luni, de la 18:30. (sursa: Digi Sport)
Artiști botoșăneni premiați la festivalul-concurs al Fanfarelor Țărănești
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca vă așteaptă la un Halloween de poveste: Dovlecelul care sperie microbelul
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Jandarmii de la Bacău vin la meciul de pe „Municipal” – Mesaj pentru suporteri
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024