Se ridică amenințător să ne înghită un val de blesteme și înjurături de fiecare dată când avem la ”Botoșăneanul TV” un invitat din lumea politică. Val care s-a accentuat în ultima săptămână, când a venit în studio Florin Țurcanu și am anunțat prezența lui Verginel Gireadă.
Obișnuita placa: ”promovați analfabeții”, ”scoateți în față hoții”, ”ce caută ăștia în studio?!” și altele asemenea.
Ei bine, unul dintre ei a fost viceprimar, deputat și președinte al Consiliului Județean, celălalt a fost și el deputat și este primar când vrea în comuna Mihai Eminescu, exact cea mai dezvoltată din întreg județul. Când nu mai voia / nu putea, era nevastă-sa.
Personajele în cauză au dobândit niște posturi cheie în baza câtorva zeci de mii de voturi, funcțiile astea nu le-au picat din cer.
Cei care i-au votat sunt botoșăneni, nu timișoreni, ieșeni și nici măcar vasluieni.
Și să nu-mi spuneți că Țurcanu a devenit mare șef la Județ din cauza unora ca noi fiindcă atunci când a candidat numai cu mitraliera nu am tras în el.
Dar poporul a zis că-i bun.
Ei bine, cam același popor care i-a votat, îi înjură când îi vede într-un studio.
Bine, tot cam aceiași oameni te fac în toate felurile că ”nu îi luați la întrebări pe ăștia pe care i-am votat?”
Dacă îi întrebi nu-i bine, dacă nu-i întrebi e rău.
Dar drama nu este situația aceasta în care, ori îi înviți, ori nu-i înviți, tot rău ești pentru că noi știm că datoria presei este să îi ia la întrebări, până la urmă aceasta este esența presei și chiar a democrației, să îi poți lua la întrebări pe cei care te conduc.
Drama Botoșanilor este că în afară de unii precum cei doi menționați, extrem, dar extrem de puțini oameni au curajul să deschidă gura.
Mulți își imaginează că fac coadă la ușa studioului nostru medici extraordinari, profesori senzaționali, studenți performanți, afaceriști care plătesc milioane de euro la bugetul de stat și noi le închidem ușa în nas.
Nu dragilor! Realitatea este că trăim într-un județ plin de comentatori și postaci în care mai nimeni nu își asumă o luare publică de poziție.
Și realitatea mai este că trăim într-un județ arhiplin de nemulțumiți care muțesc, dispar în ceață, fug când ai deschis un aparat de filmat.
Sau chiar te amenință dacă îndrăznești să îi filmezi.
Nu știu dacă mai există un om de afaceri în Top 10 pe care să nu-l fi contactat.
Acum vreo doi ani, când eram la început cu proiectul ”Botoșăneanul TV”, Valeriu Iftime, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură, ne-a propus să demarăm un ciclu de emisiuni cu oamenii de afaceri de frunte ai județului pentru că pot împărtăși din experiența lor, pentru că plătesc milioane de euro la bugetul de stat și pentru că sunt îndreptățiți să vorbească.
I-am spus de la început: ”n-o să vrea nimeni să vină că nu au curaj!”.
Știți câți au acceptat invitația comună? Unul singur! Care de fapt a fost o femeie.
Restul înjură Guvernul, Parlamentul, ANAF-ul, Primăria, CJ-ul în particular. Nu care cumva să îi audă cineva.
Și gândiți-vă că businessmanii sunt, măcar teoretic, oameni independenți.
Atunci cum puteți crede că nu știu care bugetar mai de rând, dar performant, numai bun de scos în față, are curajul să vină la o emisiune când are 15.000 de șefi de la Botoșani și până la nu știu ce minister care îi vânează și ultima consoană?
Chiar și în condițiile acestea am reușit totuși să aducem în studio medici extraordinari, femei de afaceri de mare succes, un elev cum nu prea sunt mulți prin Botoșani, un actor care a jucat într-un film premiat la Cannes, o actriță care a pășit pe covorul roșu de la Cannes, preoți îndrăgiți de oameni, globe-trotteri, un ONG-ist iubit și apreciat de o țară întreagă, un artist fotograf premiat internațional, un medic veterinar care îngrijește animalele fără stăpân, un muzician cu concerte de succes în SUA și mulți alții ca ei.
Dar știți care este veritabila tragedie? Că la oamenii aceștia, despre care voi tot ne spuneți că merită promovați, că trebuie scoși în față, că ei trebuie să fie ambasadorii județului, nu prea v-ați uitat.
Orice comparație de audiență a acestora cu cei pe care, declarativ, teoretic și în comentarii, nu îi doriți, este jenantă.
Jenantă pentru noi ca botoșăneni.
Și atunci, întrebarea este: ne dorim cu adevărat promovarea unor astfel de oameni sau doar dă bine să înjurăm și să o facem pe-a deștepții și intelectualii pe Facebook și pe la forumurile din ziare fiindcă în realitate nouă tot la ”analfabeți” ne place să ne uităm?
Apropos de promovarea valorilor, tocmai mi-am amintit. Cum să aduci un profesor performant în studio când în concediu mă sună singura profesoară care a luat 10 la titularizare, furioasă că ”mi-ați dat numele în ziar!”. O vedeți într-un studio TV atât timp cât face scandal pentru simplul fapt că i s-a menționat numele în ziar într-un context absolut pozitiv?
Imaginați-vă că trăim într-un județ în care președintele în funcție al Consiliului Județean refuză cu obstinație o participare la o emisiune. Doina Federovici a fost prezentă o singură dată la ”Botoșăneanul TV” în primăvara lui 2022. Colega Gabriela Erdic a invitat-o de mai multe ori, personal i-am făcut o invitație publică la finalul emisiunii cu Marius Budăi. Degeaba... Dacă nu vine un om care practic este obligat prin legea privind accesul la informațiile de interes public să răspundă, credeți voi că este așa simplu să îi aduci în studio pe cei cărora nici măcar nu li se aplică legea aceasta?
N-am scris rândurile acestea ca un reproș, până la urmă voi sunteți oamenii pentru care noi scriem și facem emisiuni.
Dar am vrut să știți cum stau treburile.
Și poate înainte de a înjura vă mai gândiți o dată, de două ori.
Tânăr din Botoșani cu arsuri grave pe corp, refuzat de spitale din țară
Redacția Botoșăneanul
Oct 11, 2024
Prefectul Dan Nechifor, către tinerii veniți să se angajeze: Aveți o ofertă bogată – VIDEO
Oana Sava
Oct 11, 2024
Poliția Botoșani are șef cu concurs după un examen în doi la București
Oana Sava
Oct 11, 2024