Acțiunea polițiștilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice s-a soldat, într-o singură zi, cu șase dosare penale.
În urma verificărilor efectuate la punctul de lucru al unei unități economice, din municipiul Botoșani, au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe articole vestimentare, inscripționate cu mărci similare cu cele înregistrate sau care prezentau indicii că sunt contrafăcute și pentru care reprezentantul legal al societății nu a putut prezenta documente care să ateste originalitatea acestora.
De asemenea, s-a constatat faptul că reprezentantul unității economice nu a eliberat bonuri fiscale pentru toate produsele livrate, rezultând o diferență între raportul informativ și sumele încasate, motiv pentru care, în cauză, s-a dispus sancționarea contravențională cu amendă în cuantum de 10.000 lei și confiscarea sumelor nefiscalizate conform OUG 28/1999.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de punere în circulaţie fără drept de produse similare cu cele care poartă o marcă înregistrată şi care prejudiciază titularii de drepturi
La data de 17 mai 2022, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acțiune, în municipiul Botoșani, pe linia prevenirii și combaterii comerțului cu produse ce poartă însemne identice sau similare cu o marcă înregistrată.
În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate 22 de societăți comerciale, iar în urma neregulilor constatate au fost înregistrate 6 dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii a 14 infracțiuni de punere în circulaţie fără drept de produse similare cu cele care poartă o marcă înregistrată şi care prejudiciază titularii de drepturi.
De asemenea, au fost aplicate 4 contravenții în valoare de peste 14.000 de lei, indisponibilizate peste 100 de articole vestimentare cu semne identice sau similare cu o marcă înregistrată și au fost confiscați 800 de lei.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024