Ședința ordinară de Consiliu Local aferentă lunii ianuarie 2023 a fost deschisă cu secțiunea de interpelări.
Nu au fost multe luări de cuvânt. Una dintre temele abordate a fost privitoare la câinii fără stăpân. Care s-au înmulțit pe străzile orașului.
„Sunt câini cu care ne întâlnim peste tot și iată, zilele astea am avut la București chiar o dramă, nici nu-mi pot imagina că s-ar putea întâmpla așa ceva la Botoșani. Dar câinii vagabonzi sunt din ce în ce mai mulți, având în vedere că trăim într-un oraș în care există foarte multe case, cred că ar trebui cumva să începem să responsabilizăm cetățenii. În sensul în care să majorăm amenzile pentru lăsarea unui animal aflat în proprietate, pe domeniul public”,
Cătălina Lupașcu, consilier local PNL
Liberala a propus modificarea unei hotărâri de Consiliu Local care datează din 2009, prin care să fie majorate sancțiunile pentru abandonarea animalelor pe domeniul public cu sume cuprinse între 1.000 și 3.000 de lei.
„Am făcut o statistică cu zonele în care se află haite de câini, Împărat Traian intersecție cu Popa Șapcă, de asemenea în zona Pacea în față cu Modern Calor și în fața la autogară, pe Calea Națională, la fel și pe Iuliu Maniu. Zonele sunt destul de distanțate și clar sunt haite diferite, nu este una singură. Cred că niciodată nu a mai fost așa ceva semnalat, o prezență atât de mare”,
Marcel Gheorghiță, consilier local USR
Primarul Cosmin Andrei a explicat faptul că padocul municipal a trecut la Direcția de Servicii Publice de la fosta DSPSA- Direcție de Servicii Publice, Sport și Agrement.
La acest moment se capturează câini, ieri și azi intervenindu-se pe străzile Ștefan cel Mare și Împărat Traian.
De asemenea, Primăria a reluat dialogul cu ONG-urile care se ocupă de bunăstarea animalelor, dialog care a fost întrerupt în ultimii ani.
„În municipiul Botoșani cred că ar trebui ca Poliția Animalelor care s-a înființat în cadrul MAI să intervină mai consistent, în conformitate cu atribuțiile pe care le are. Pentru că este organismul care poate da sancțiuni și este mai îndreptățit decât Primăria municipiului Botoșani”,
Cosmin Andrei, primar
Bișnițar din Piața Centrală amendat cu 20.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Tineri prinși într-o mașină cu blănuri și carne de vânat
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Trei polițiști examinatori de la Suceava au fost arestați preventiv în dosarul de corupție
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Casă cuprinsă de flăcări, pompierii chemați urgent
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Concurență pentru un post la Spitalul Județean: CÂTE persoane s-au înscris la concurs
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile