Cei doi bărbați din Botoșani au fost arestați preventiv pe 3 ianuarie pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată asupra unui sucevean.
Ei au fost menținuți în arest și de Tribunalul Suceava, mandatele de arestare pentru 30 de zile rămânând astfel definitive.
Magistrații au respins solicitarea inculpaților de aplicare a unei măsuri mai ușoare, arest la domiciliu sau control judiciar.
După cum s-a relatat în exclusivitate în Monitorul de Suceava, povestea din acest caz începe în seara zilei de 28 decembrie 2022, când un sucevean în vârstă de 47 de ani ar fi contactat pe un site matrimonial doi bărbați din județul Botoșani, pe care i-a invitat în locuința sa pentru o petrecere cu tentă homosexuală.
Cei doi botoșăneni au fost preluați din Gara Burdujeni de sucevean, care i-a condus în locuința sa, a rezultat din ancheta ulterioară.
Ce au făcut cei trei în dormitor interesează mai puțin, însă la plecare cei doi musafiri de la Botoșani au avut pretenția de a fi plătiți pentru ”deplasarea” de la Suceava. Așa a izbucnit un scandal, suceveanul considerând că nu are nici o obligație financiară față de cei doi invitați.
Din cercetări a rezultat că cei doi l-au lovit pe sucevean, iar la plecarea din locuință au sustras mai multe bunuri, dar și bani, în total prejudiciul fiind undeva la 8.000 de lei.
Suceveanul a sunat la 112 și a cerut ajutor poliției.
În continuarea anchetei, la începutul acestei săptămâni, pe 2 ianuarie, polițiștii suceveni de la Biroul de Investigații Criminale au pus în aplicare trei mandate de percheziție pe raza județului Botoșani, la locuințele suspecților din comuna Corni și din orașul Bucecea.
Cei doi autori au fost ridicați de polițiști, cu tot cu câteva din bunurile sustrase din locuința din Suceava.
De precizat că suceveanul a reclamat la poliție și faptele de viol și lipsire de libertate, însă ancheta nu confirmă că a fost vorba de mai mult decât o tâlhărie. E drept, și aceasta faptă gravă, tâlhărie comisă în casa victimei.
Cei doi bărbați din județul Botoșani au fost conduși pentru audieri la sediul Poliției Municipiului Suceava, fiind puși sub acuzare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată și introduși în arest în aceeași zi de 2 ianuarie.
(Foto - Agorapress)
Clinica medicală privată unde scapi cel mai repede de durere cu un aparat revoluționar produs în SUA
Redacția Botoșăneanul
Jan 29, 2025
A dispărut un bărbat cu probleme medicale, dacă l-ați văzut sunați la 112
Redacția Botoșăneanul
Jan 29, 2025
„Prințul” Albert, jucătorul cu origini botoșănene care a debutat în Segunda la 16 ani
Redacția Botoșăneanul
Jan 29, 2025
Marea recalculare a pensiilor: Șase botoșăneni norocoși primesc în plus câte 4.000 de lei pe lună
Gabriela Erdic
Jan 29, 2025
Poliția Locală dă drumul unul nou val de ridicări de mașini
Redacția Botoșăneanul
Jan 29, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile