Învierea Domnului este cea mai de seamă dintre toate sărbătorile creștinilor. Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim a ajuns sâmbătă seară în toate parohiile din România.
La Botoșani, cu puțin înainte de miezul nopții, ploaia s-a potolit, iar credincioșii au ieșit în număr mare către lăcașurile de cult împodobite în straie de sărbătoare, pentru a întâmpina Învierea Mântuitorului.
Cu coșuri de bucate sau doar cu lumânări în mâini, creștinii au așteptat răbdători miezul nopții pentru a primi Lumina sfântă.
”Veniți de luați Lumina!” a răsunat în toate bisericile, clopotele vestind deopotrivă bucuria Învierii.
La Biserica Vovidenia din municipiul Botoșani, slujba Învierii a adunat sute de oameni, la fel și la Biserica ”Sfântul Ioan Botezătorul”, unde părintele protopop Petru Fercal a slujit împreună cu Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
În cuvântul adresat creștinilor, PS Nichifor Botoșăneanul a vorbit despre mărturia fiecărui creștin care, prin împărtășirea cu Sfintele Taine, vestește Învierea lui Dumnezeu.
”Suntem datori ca în această zi mărturia noastră să o ducem până la capăt, nu doar purtând-o în această zi luminoasă, ci înțelegând că de câte ori ne împărtășim precum spunem la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, moartea lui Dumnezeu vestim, învierea lui Dumnezeu mărturisim. Iar această mărturie presupune înțelegerea unui legământ pe care l-am făcut noi înșine cu Hristos în Taina Sfântului Botez, legământ pe care îl avem a duce până la sfârșitul vieții noastre. Acest legământ este o bucurie atunci când de fiecare dată spunem că Dumnezeu este cu noi. Dar acest legământ înseamnă și o trăire pe care ne-o asumăm. De a nu lua cuvântul nostru în deșert, de a fi oameni purtători de Hristos, oameni care împlinesc așteptarea oamenilor de a trăi în adevăr, de a trăi cuvântul lui Dumnezeu până la capăt”,
PS Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Înaltul ierarh a amintit deopotrivă că ”fiecare împărtășanie este un nou început de biruință”.
”De aceea de fiece Paști suntem chemați să reînnoim acest legământ și să înțelegem că de câte ori ne împărtășim dorim ca toată delăsarea sau slăbiciunea noastră, sau păcatul nostru din neputință, din neștiință sau chiar din știință de va fi fost făcut, să îl curățim pentru a lăsa locul unei vieți sfinte precum în noul legământ vedem că întotdeauna creștinii sunt numiți sfinți ca cei ce tind spre sfințenie. Această zi, ca fiecare împărtășanie pe care o trăim, să fie un nou început de biruință, un nou început de nădejde”,
PS Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
PS Nichifor Botoșăneanul a dat apoi citire cuvântului IPS Teofan adresat tuturor creștinilor din Arhiepiscopia Iașilor.
Hristos a Înviat!
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Adolescenți prinși de jandarmi după ce au furat trei geci dintr-un club din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Trei candidați marca AUR pentru Parlament, în direct la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024