Liderii judeţeni ai PNL acuză firma Hi Speed Recovery că le sabotează şedinţele de partid. Ele au loc la sfîrşitul săptămînii la sediul din strada Teatrului, iar reprezentanţii PNL susţin că pe perioada desfăşurării acestora angajaţii de la HSR „mişună” prin împrejurimi ca să le ridice automobilele. „Cînd avem şedinţă ei vin tot timpul aici la partid. Vinerea e ziua lor, noi avem şedinţă aici şi vin şi ne iau maşinile. Şi ei aici îşi fac treaba, nu este vinere să nu ia două-trei maşini. Noi avem şedinţă şi ei vin aici”, a afirmat Florin Ţurcanu, preşedintele PNL Botoşani. Cum sediul se află în zona 0 a oraşului, împrejurimile acestuia sînt foarte aglomerate, în vecinătate fiinţînd, de altfel, şi o autogară. Locurile de parcare sunt foarte puţin şi mai mereu ocupate şi, ca atare, liberalii nu prea au de ales şi sunt nevoiţi să parcheze şi pe „interzis”. „Nu prea au ce ridica acum, ştiţi cum umblă? Lumea e înfricoşată şi cam le ascund. Nu se poate să fii hărţuit în oraşul tău, în ţara ta”, a afirmat Viorel Grigoraş, membru al Biroului Politic Judeţean PNL. La ultima conferinţă de presă a PNL, salariaţii HSR au ridicat maşina unui jurnalist.
La rîndul său, consilierul municipal Romulus Eram, care a criticat în repetate rînduri activitatea HSR, susţine că a intrat în colimatorul angajaţilor societăţii şi că este urmărit şi fotografiat peste tot pe unde parchează.
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024