Piața Revoluției răsună și în aceste momente de un cor de fluierături amestecate cu huiduieli și scandări anti PSD.
Au ieșit în stradă câteva sute de oameni. Număr neașteptat având în vedere experiența ultimelor acțiuni de protest care capotau cu vreo câteva zeci de membri de sindicat care fluierau la adresa guvernanților.
Astăzi însă, ceva a fost diferit.
Poate și prezența masivă a protestatarilor sau poate faptul că mediul bugetar a realizat într-un final că dărnicia PSD-ului la capitolul majorări salariale s-a făcut până la un punct.
Adică până la 1 ianuarie 2018 când contribuțiile achitate de angajatori pentru salarii, vor fi transferate către angajați.
Lovitura este dată mai ales mediului privat care nu a avut parte de majorări salariale, însă afectează și bugetarii care revin astfel la vechile lefuri.
”Astăzi pichetează Botoșani împreună cu alte câteva județe. În primul rând ne opunem transferului taxelor sociale de la angajator la angajat pentru că asta nu duce decât la o scădere a salariilor nete fără un mecanism juridic de a face corecția necesară. Banii pe care angajatorul îi dă astăzi pentru salariat să-i treacă în salariul brut, pentru ca astfel salariatul să nu aibă nimic de pierdut”,
Daniel Bulboacă, președinte Cartel Alfa
Și modificarea legii dialogului social este considerată a fi ca ”un pumn în gură” din partea actualei guvernări și a stârnit numeroase nemulțumiri în rândul sindicatelor.
Și mai ales, dispariția contractelor colective de muncă la nivel de ramură.
”Ne-a blocat negocierile la nivel superior. Nu mai avem contract de muncă la nivel național sau la nivel sectorial. Plus că la nivelul unităților, oamenilor le este greu să se constituie în sindicate, acolo unde angajatorul are sub 15 salariați. Numărul 15 este numărul nimin de salariați care pot constitui un sindicat”,
Daniel Bulboacă, președinte Cartel Alfa
În Piața Revoluției cuvântul de ordine a fost astăzi ”hoții” pentru că asta a fost principala scandare.
S-a fluierat continuu, iar huiduielile s-au ridicat până la etajul 1 spre biroul reprezentantului Guvernului în teritoriu.
Liderii sindicali, de la portavoce îndemnau oamenii la unitate și împotrivire spre măsurile anunțate de PSD-ul care nu-și respectă propriul program de guvernare și care ”încearcă să-i calce pe gât”.
25 septembrie 2017 este practic startul pentru o întreagă serie de acțiuni de protest ce urmează să aibă loc pe acest sfârșit de an în întreaga țară.
Pe data de 4 octombrie se anunță a avea loc la București unul dintre cele mai mari proteste organizate în ultimii ani.
De la Botoșani vor pleca aproximativ 100 de sindicaliști.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiști cu 40.000 de lei după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O biserică din Botoșani cu hramul „Sfântul Andrei” va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024