Senatorul PDL Daniel Humelnicu a lansat un apel la cetăţenii municipiului Botoşani în a-şi furniza codul numeric personal în cadrul recensământului. Totodată, senatorul democrat liberal condamnă degringolada creată de responsabilii din cadrul Institutului Naţional de Statistică, instituţie a cărei conducere a dezinformat populaţia cu privire la obligativitatea de a declara codul numeric personal la recensământul din aceste zile.
„În primul rând cetăţenii nu au de ce să îşi facă nici o grijă atunci când îşi dau datele personale. Fiecare dintre noi prezentăm acest cod numeric personal, CNP-ul, după cum îi spune toată lumea, atunci când completăm o reţetă, când mergem la bancă, când ne angajăm sau când ne facem permis de conducere. Codul numeric personal al fiecăruia dintre noi este şi în baza de date a Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru că avem cu toţii cărţi de identitate, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne facem griji”, a spus printre altele
senatorul botoşănean.
VEZI COMENTARIUL INTEGRAL AL SENATORULUI