100 de sportivi din opt țări participă la Botoșani la Campionatul Balcanic de cros. Un eveniment deosebit care prin grija organizatorilor face cinste orașului și județului nostru.
“Din păcate, nu la fel pot spune despre oficialitățile, autoritățile locale și județene și colegii mei parlamentari care vor veni sa facă poze și să declare că e susținut sportul de performanță! În realitate sportul românesc se află in suferință! Nu avem baze sportive, profesorii antrenori sunt ignorați și sportivii nu sunt susținuți! Participarea la competiţii sportive presupune muncă asiduă şi perseverență, disciplină şi rigurozitate, fair-play, respectarea regulilor jocurilor. Le reamintesc oficialităților că pe aceleaşi principii se poate clădi şi un alt mod de a face politică”,
Mihaela Huncă, deputat Partidul Pro România.
În opinia parlamentarei, astfel de evenimente nu trebuie folosite pentru capital de imagine, în timp ce la Botoșani, o sala de atletism nouă stă cu ușile încuiate din cauza nepăsării autorităților locale și centrale. Fosta inspectoare generală arată că sportivii au nevoie de echipamente, hrană și condiții bune de antrenament.
”Clubul Sportiv Școlar Botoșani face demersuri de aproape 15 ani pentru a avea o baza sportivă! De 10 ani de zile conducerea Liceului cu Program Sportiv face în zadar demersuri pentru construirea unui internat și a unei cantine pentru elevii sportivi! Profesorii antrenori vor sa fie susținuți pentru munca pe care o depun zilnic, nu de luni până vineri! Colegii parlamentari care vor participa la deschiderea oficială nu au votat inițiativa legislativă care susținea suplimentarea cu o oră a numărului de ore de sport! Aceasta este, din păcate, realitatea din sportul românesc! A susține sportul de performanță nu înseamnă sa participi la deschideri oficiale ale competițiilor și să te afișezi alături de câștigători”,
Mihaela Huncă, deputat Pro România.
Profesor la bază, a ținut să felicite sportivii români participanți la cros, antrenorii care i-au pregătit și organizatorii. Totodată, a apreciat că, în condiții vitrege, au reușit să pună la punct o astfel de competiție.
”Nu același lucru îl pot spune despre autoritățile locale și centrale care au pierdut lupta pentru susținerea sportului românesc de masă și de performanță”, a încheiat deputatul membru Pro România, Mihaela Huncă.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024