„S-au întâmplat lucruri pe care elevii dintr-un internat care aparține unui Seminar Teologic nu ar avea voie să le facă”, este declarația dură făcută pe o rețea socială de sora tânărului din Broscăuți care s-a sinucis săptămâna trecută. Fata a mai spus că traumele prin care Andrei, fratele ei, ar fi trecut, au contribuit la decizia acestuia de a-și pune capăt zilelor pentru că „nu mai suporta ce se întâmplă acolo”.
Declarația făcută pe Facebook a atras multe reacții contrariate ale cititorilor, iar mulți dintre ei au confirmat „practicile” de natură sexuală care ar scandaliza orice unitate de învățământ. Cu toate acestea, conducerea Seminarului „Sf. Ioan Iacob” din municipiul Dorohoi s-a dezis în totalitate de cele declarate de sora lui Andrei.
„Este o chestiune virtuală, este opinia familiei. Nu avem nimic de declarat, e în mediul virtual”, este reacția venită din partea unității de învățământ.
Nici la nivelul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Botoșani lucrurile nu par să meargă în vreo direcție, conducerea nesesizându-se în acest caz.
„Nu am cunoștință de acest lucru. Dacă se impune ancheta, vom face o anchetă, dar orice eveniment tragic nu înseamnă că provine de la unitatea de învățământ”, a precizat Mihaela Huncă, inspector general al ISJ.
Andrei Hrițuleac, de 17 ani, elev la Seminarul Teologic din Dorohoi, a fost găsit de către bunicul său, spânzurat într-o anexă a gospodăriei pe 6 ianuarie 2015, alături de un bilet de adio scris de mână. Cazul a început să ia amploare după ce mesajele scrise de tânăr în telefonul său mobil cu privire la adevărata cauză a suicidului, au fost făcute publice de sora acestuia.
CITEȘTE:
Sora tânărului care s-a spânzurat aduce acuzații grave Seminarului Teologic, din Dorohoi: S-au întâmplat lucruri
Aproape 10 milioane de apeluri de urgență într-un singur an, la ambulanță “fierbe” mereu telefonul
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Petrescu nu se dezminte, iar l-au furat arbitrii cu Botoșaniul: Cheia a fost la penalty-ul neacordat
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Alocațiile copiilor afectate, în 2025, de Ordonanța trenuleț
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Dan Negru la pas prin Botoșani: Toate marile genii ale României. Toți au fost vecini de cartier
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile