Eveniment vineri la amiază la PDL. După o pauză de mai bine de două luni de zile filiala judeţeană a organizat o conferinţă de presă. Scopul principal al acesteia a constat în contracararea acuzelor privind neimplicarea în ajutorarea sinistraţilor. Astfel, potrivit liderilor democrat-liberali, s-au strîns bunuri în valoare de 800.000 de lei care au constat în alimente, apă, medicamente, îmbrăcăminte, încălţăminte, materiale de construcţii. „Este o situaţie provizorie, care sperăm că se va îmbunătăţi, în sensul că colegi din alte organizaţiile judeţene ne-au transmis că ne vor ajuta în continuare”, a declarat Rodica Huţuleac, preşedintele organizaţiei de femei a PDL.
Totodată, PDL-iştii au dezavuat modul în care celelalte partide, mai ales PSD, înţelege să îşi facă propagandă electorală. „Au încercat să-şi facă imagine, de fapt, acţiunea caritabilă în sine nu a existat, că, dacă exista întîi ajutau şi apoi făceau conferinţe de presă. Am văzut ce a făcut PSD-ul la Dorohoi şi mi s-a părut ridicol”, a mai spus Huţuleac. Ea a ţinut să mulţumească tuturor membrilor, parlamentarilor care nu sunt aleşi în Colegiul Dorohoi şi tuturor organizaţiilor.
Biroul Electoral Central a publicat buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 – turul I
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
MM Stoica a găsit vinovatul pentru eșecul cu Botoșani: Mai avea puțin și ducea zidul în poartă
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Iarna se instalează în forță: Ninsori abundente și viscol în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024