O femeie a avut parte de surpriza vieții după ce fiul ei, pe care credea că îl înmormântase, a apărut viu la poartă
Un bărbat din comuna ieşeană Costuleni s-a întors acasă la o săptămână după ce familia sa credea că îl înmormântase. Totul a început în luna octombrie a acestui an, atunci când ieşeanul Gabriel Luca a fost dat dispărut.
La o lună după declararea dispariţiei, Poliţia a descoperit un cadavru în Jijia, iar familia dispărutului a fost întrebată dacă acela este Gabriel Luca.
„Le-am spus că după faţă este fiul meu, dar nu şi după straie. Era îmbrăcat în culori ţigăneşti. Apoi am luat mortul acasă. L-am înmormântat, i-am purtat slujbele”, spune mama bărbatului într-un interviu pentru bzi.ro.
Pe 10 decembrie a avut loc înmormântarea trupului găsit în Jijia. Din data de 10 decembrie şi până pe 18 decembrie membrii familiei lui Gabriel Luca au trăit cu gândul că fiul lor e mort şi înmormântat, însă, vineri, 18 decembrie, membrii familiei au avut parte de o surpriză de proporţii.
Gabriel Luca a apărut viu şi nevătămat la poarta familiei sale, iar mama sa a trecut printr-o spaimă care putea să-i provoace moartea.
„Eu am plecat de pe 25 octombrie. N-am spus nimănui. M-am suit în autobuzul de Covansa şi m-am dus la domnul Hordilă. Când m-a văzut, Hordilă Alexandru mi-a spus să rămân la el. Şi am rămas la el două luni. A sunat-o pe mama, i-a spus că sunt la el. Când am ajuns acasă şi am auzit că mi-au făcut înmormântarea am început să plâng. Am dat de băut la toată lumea. Toţi m-au pus pe Facebook”, spune Gabriel Luca.
Nu se ştie deocamdată pe cine au înmormântat şi de ce nu şi-au dat seama că bărbatul găsit în Jijia nu era fiul lor. Poliţia efectuează cercetări suplimentare în acest caz.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Apă oprită pe mai multe străzi din municipiu din cauza unei avarii
Oana Sava
Nov 25, 2024
FC Botoșani egalată pe final în derby-ul Moldovei – VIDEO
Oana Sava
Nov 25, 2024
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024