Vremea a început deja să se răcească și va continua așa și în următoarele săptămâni, temperaturile scăzând chiar și cu 10 grade.
Totodată, vântul va fi și el prezent, iar de abia de pe 6 septembrie se va putea observa o creștere a acestora, după cum precizează Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
”Vremea s-a și răcit din punct de vedere termic. În partea de vest, centru, nord a țării, mai ales, am observat valori de temperaturi care în ultimele zile nu au depășit la nivelul maximelor 20-25 de grade Celsius, în timp ce în partea de sud-est am avut și astăzi 31 de grade Celsius, inclusiv pe litoral 26-27 de grade, chiar dacă a mai bătut vântul. În continuare, prima parte a acestei săptămâni observăm valori de temperaturi mai coborâte pentru această perioadă, în medie cu 9-10 grade, față de ce ar fi normal. În același timp vin și vești bune, observăm că începând cu 5-6 septembrie temperaturile sunt în creștere”,
Elena Mateescu, director ANM
Meteorologul susține că de abia la finalul săptămânii viitoare temperaturile vor reveni la 30 de grade. Elena Mateescu a mai adăugat că nopțile vor începe să fie foarte friguroase, înregistrând temperaturi de 10 grade, iar precipitațiile vor fi și ele prezente.
În ceea ce îi privește pe cei care doresc să ajungă la mare, directorul ANM anunță temperaturi de 28 de grade weekendul viitor, dar și soare. La munte în schimb vor fi prezente ploile, dar și un vânt puternic.
”Spre sfârșitul săptămânii viitoare putem avea valori de temperaturi la nivelul maximelor în partea de sud-vest de 29-30 de grade Celsius. Trebuie să consemnăm, în special în partea de vest, centru, nord, mai ales în regiunile intracarpatice, valori de temperaturi cu mult mai coborâte, inclusiv în depresiuni. Pe parcursul nopților, temperaturile nu vor depăși 10 grade Celsius.
Dacă mâine aria precipitațiilor este în restrângere, chiar și din punct de vedere cantitativ, vom avea o pauză marți, dar miercuri, prima zi de toamnă aduce din nou valori de precipitații în vest, centru și nord, iar joi și weekendul va fi cu vreme mai frumoasă și precipitații mai puține. Cei care se vor afla în weekendul viitor la mare, așa cum am spus, vor fi valori agreabile, 26-26-27 de grade, mai multe ore cu soare.
La munte, valori mai coborâte pe parcursul nopților și reprize de ploaie, probabil pentru miercuri și joi. Pe crestele montane înalte, mai mari de 1700 de metri, vânt la rafală de peste 80-90 de km pe oră”,
Elena Mateescu, director ANM
(Foto: Opinia Timișoarei)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Medic nou la Spitalul Județean pe o specialitate importantă
Oana Sava
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024