După modelul celor patru primari din Vest care au format o alianță pentru dezvoltarea comunităților și edilii din Est vor face același lucru.
Primarul Cătălin Flutur a declarat în cadrul unei conferințe de presă că din această alianță vor face parte Botoșani, Piatra Neamț, Suceava și cel mai probabil și Iași.
„Și eu cred că este absolut necesar în momentul de față ca noi, cei din Est, de două ori mai necesar, să ne unim și să solicităm același lucru pentru că chiar nu ne putem compara noi cei din Est, cei din Moldava cu ceea ce s-a întâmplat în toată zona Ardealului. Ei au făcut un pas înainte, noi am încercat să facem pași mai mărunți și când vorbesc de pașii mărunți, vorbesc efectiv de tot ceea ce s-a întâmplat în timp cu legăturile noastre cu Suceava. Am avut la un moment dat o intenție de a face arealului Botoșani- Suceava privind dezvoltarea regională, suntem participanți la acel cluster inovativ pe zona de agricultură și nu numai atât”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Scopul principal al alianței primarilor din Est este realizarea unei autostrăzi.
„Cred că la noi este mai mult necesar să facem front comun pentru a convinge atât guvernanții cât și responsabili europeni că suntem rămași în urmă. Drept urmare avem o inițiativă de mai mult timp, probabil în cursul zilei de luni vom definitiva discuțiile reciproce pe care le avem în primul rând primarii din municipii, din zona Moldovei și din zona Est. Știm foarte bine cu toții că nu vin investitori, că nu ne dezvoltăm, că nu există proiecte mari. Și atunci am spus, hai să luăm noi, hai să facem noi lucrul acesta.
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Eu ader cu tot sufletul la lucrul acesta, a mai spus ferm primarul orașului
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
S-a stabilit PROGRAMUL etapelor XX și XXI: Când joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cârligeanu, mesaj de mulțumire și mobilizare pentru Ziua Națională
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024