Campanie de prevenire a portului și folosirii de obiecte periculoase în unitățile de învățământ preuniversitar, implementată de polițiștii Biroului Siguranța Școlară, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.
Campania se desfășoară până la finele anului școlar și are drept scop creșterea gradului de conștientizare a riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ.
Astfel, în săptămâna precedentă, atât polițiștii structurii de siguranță școlară, cât și cei din structurile de ordine publică sau de prevenire a criminalității, au fost prezenți în 45 de unități de învățământ din județ, desfășurând activități de informare a elevilor, pentru conștientizarea consecințelor (fizice, psihologice, juridice etc.) ale acestei infracțiuni.
Campania urmărește totodată dezvoltarea parteneriatului cu cadrele didactice, reprezentanții părinților, reprezentanții elevilor și informarea deopotrivă a acestora cu privire la importanța, mecanismul și consecințele sesizării / semnalării faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ.
În mod deosebit, toate activitățile au drept scop încurajarea dialogului, în vederea identificării problemelor cu care se confruntă elevii în mediul școlar.
Polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară vor continua activitățile în cadrul campaniei, până la terminarea anului școlar, adresând următoarele:
Recomandări pentru elevi:
-Informați-vă cu privire la prevederile legale referitoare la portul sau folosirea unor obiecte periculoase în mediul școlar, precum și referitor la consecințele legale, întrucât, în situaţia în care sunteți identificați cu un asemenea obiect asupra voastră, riscați pedeapsa cu amendă penală sau închisoare.
-Evitați să purtați asupra voastră sau să introduceți în incinta unităților de învățământ obiecte din categoria celor periculoase (de exemplu: cuțit, briceag, pumnal, foarfecă etc), care pot pune în pericol sănătatea sau integritatea corporală a persoanelor prin lovire, tăiere sau împungere.
-Evitați conflictele fizice sau verbale cu alți elevi, conștientizați faptul că prin folosirea unui asemenea obiect vă puteți periclita integritatea corporală/viaţa proprie sau pe cea a altor persoane.
-Dacă observați că un coleg are asupra sa obiecte din categoria celor periculoase, anunțați imediat un cadru didactic sau altă persoană adultă din unitatea de învățământ.
Recomandări pentru părinți:
-Vorbiți cu copiii dumneavoastră despre pericolul și consecințele folosirii unor obiecte periculoase, despre faptul că este interzisă introducerea unor astfel de obiecte în mediul școlar.
-Explicați-le că este de dorit să evite orice conflict fizic sau verbal, iar în cazul în care sunt expuși unei asemenea situații, să solicite sprijinul unui cadru didactic sau unui adult de încredere, pentru găsirea unor soluții amiabile de rezolvare.
-Verificați obiectele pe care copiii le poartă asupra lor sau în ghiozdane atunci când merg la şcoală, având în vedere riscurile la care se supun prin portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
-Asigurați-vă că cunoașteți activitatea copiilor dumneavoastră din mediul online, precum și anturajul acestora, având în vedere faptul că pot achiziționa și purta asupra lor obiecte din categoria celor periculoase (cuțite, bricege, pumnale, substanțe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant etc) iar prin folosirea lor se pot pune în pericol atât pe ei, cât pe cei împotriva căruia se acţionează.
Recomandări pentru cadrele didactice:
-Să manifeste vigilență cu privire la comportamentul elevilor, să le explice acestora riscurile portului/folosirii unor obiecte periculoase în mediul școlar, iar atunci când iau cunoştinţă de faptul că un elev a introdus în unitatea de învăţământ un obiect periculos, să sesizeze de urgenţă poliţia (prin intermediul SNUAU 112 sau prin sesizare directă la subunitatea de poliţie/poliţistul în responsabilitatea căruia se află unitatea de învăţământ).
În conformitate cu prevederile art. 372 Cod penal, constituie infracţiunea de "Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase":
(1)Fapta de a purta fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun:
a)cuţitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire;
b)arme neletale care nu sunt supuse autorizării ori dispozitive pentru şocuri electrice;
c)substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2)Folosirea, fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri de distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun a obiectelor sau substanţelor prevăzute în alin. (1) se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(3)Portul, fără drept, al obiectelor sau substanţelor prevăzute în alin. (1) în sediul autorităţilor publice, instituţiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spaţiile rezervate desfăşurării procesului electoral se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.
2 milioane de euro pentru parcuri fotovoltaice din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024