Săptămâna trecută a fost una în care au predominat ninsorile cantitative care au dus la și producerea a șase evenimente soldate cu victime și pagube materiale. Rețelele de socializare au fost înțesate de tot felul de mesaje pline de reproș la adresa drumarilor, care însă au acționat atât pe drumurile naționale cât și pe cele județene.
Estimările meteorologice arată că de la mijlocul săptămânii în curs revin ninsorile pe teritoriului judeţului Botoşani. Mai exact, de miercuri se vor înregistra precipitaţii sub formă de ninsoare, cantităţile oscilând între 2 şi 4 litri pe metrul pătrat. Temperaturile vor avea valori cuprinse între 1˚C şi minus 6˚C.
În acest context, autorităţile judeţene, membre ale Comitetului Judeţean pentru Situații de Urgență, fac un apel la participanții la trafic să se gândească la propria lor siguranță atunci când pornesc la drum, asta în condițiile în care după ninsorile de săptămâna trecută s-au înregistrat șase evenimente rutiere soldate cu victime și avarii importante.
Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție, cauzele producerii celor șase evenimente au fost neadaptarea vitezei la condițiile unui carosabil acoperit cu zăpadă.
Pe de altă parte, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență a contabilizat 19 intervenții ce au vizat înlăturarea unor copaci căzuți pe carosabil sau autoturisme și degajare zăpadă.
De joi, 8 februarie, ora 13:00 până vineri seară, drumarii contractați de Secția Drumuri Naționale au avut în teren, pe cei 398 de kilometri de drum național de pe teritoriul județului, 37 de utilaje deservite în două schimburi și, odată cu degajarea zăpezii de pe carosabil, au împrăștiat 478 de tone de sare și 8,5 tone de clorură de calciu. Lucrările de deszăpezire au continuat și sâmbătă, atunci când utilajele au extins suprafața circulabilă a carosabilului până spre margine.
Utilajele contractate de Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, 33, respectiv 35 la număr, au acționat pe cei 651 de kilometri de drum județean, fiind degajat stratul de zăpadă. Au fost împrăștiate 524,6 de tone de material antiderapant.
Autoritățile implicate au intervenit rapid, în concordanță cu normativele legale și fac apel la opinia publică să înțeleagă că în funcție de condițiile meteo, activitatea drumarilor diferă, acțiunile acestora fiind determinate de intensitatea fenomenelor meteo.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Tiktok riscă o amendă de milioane de euro pentru Călin Georgescu: Democrația este sub atac
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Materiale esențiale pentru o construcție durabilă și bine izolată
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024