Ca să arate că nu a glumit la momentul în care a decis că pleacă din plenul municipal, consilierul local ales pe listele
Mișcării pentru Botoșani, din partea Partidului Ecologist Român (
PER) iese din sală și declară jurnaliștilor că își dă demisia cu lacrimi în ochi, nemulțumit de modul în care social democrații fac administrație la Botoșani.
La o lună distanță însă demisia scrisă a consilierului local n-a mai ajuns și la aparatul de specialitate pentru a se iniția un proiect de hotărâre prin care să se ia act de această decizie. Voci neoficiale susțin hotărât că asupra lui Gheorghe Iavorenciuc s-ar fi făcut o serie de presiuni prin care acesta să renunțe la demisia. Contactat telefonic, cel care s-a întors la prima dragoste politică, familia liberală a spus: „
Eu îmi dau demisia, eu sunt bucovinean și îmi țin cuvântul dat. Nu am depus documentul pentru că nu vreau să depun odată cu Țurcanu”, a spus râzând
Gheorghe Iavoreniuc, făcând referire la plecarea de la Consiliul Județean a lui
Florin Țurcanu.
Gheorghe Iavorenciuc a întrerupt convorbirea telefonică cu promisiunea că va anunța și presa când își va depune demisia la Consiliul Local, pentru a nu mai exista dubii.
(G.E.)
CITEȘTE:
Iavorenciuc e istorie în CL : Demisie cu gândul la primar, mișmașuri cu majorități, saci de bani plus alte demisii