Azi a izbucnit iar. Pentru ultima dată probabil. Oficial din cauza telenovelei care-i bântuie pe social democrații de frunte ai urbei, cu foștii hingheri de mașini. Neoficial, primarul ar spune că are alte motive care vor ieși cândva la iveală. Așteptăm.
Gheorghe Iavorenciuc a ieșit din sală stârnind siderare în rândul mai ales al spectatorilor pentru că, aleșii de la masă parcă au ”mirosit” momentul.
”Lăsați tableta dacă vă dați demisia”, i-a aruncat în spate
Cosmin Andrei.
Gheorghe Iavorenciuc a explicat, motivul pentru care a acționat intempestiv. Își propusese un alt moment pentru a-și anunța plecarea.
”Am avut o poziție pertinentă și am fost în favoarea folosirii banului public așa cum trebuie. Dl primar împreună cu colegii dlui fac tot felul de majorități voite numai în favoarea dlor. Chiar și azi chestiunea asta că de trei ori a vrut să mă scoată, iată că eu plec atunci când pot din CL iar tot felul de mișmașuri pe care le face dlui și vrea să facă din Legislativ o societatea comercială ca să cumpărăm de la HSR parcometre, să schimbăm terenuri, să vindem terenuri, să votăm bugete cu cumpărări de voturi…”, a arătat acuzator
Iavorenciuc.
De trei ori îi trecuse securea deasupra capului și scăpase. De vină, tot primarul care inițiase proiectul de hotărâre privind invalidarea sa din calitatea de consilier local. La plecare, patronul de restaurant mai aruncă o bombiță: ar avea foaie albă pregătită și alți aleși municipali. Așteaptă doar iscălitura.
”Eu nu mai continui în asemenea formulă pentru că totdeauna politicul pe care îl prezintă dl primar ajunge la un rezultat favorabil dlui. Cred că demisia mea din CL este un semn și pentru ceilalți colegi ai noștri care o să își dea demisia și dlor din Consiliul Local ca să se facă noi alegeri iar Primăria să funcționeze chiar după ce consideră botoșănenii.Eu totdeauna am dat un semnal în ședințele de CL, dau un semnal și acum pentru că de trei ani încoace votul cade în punga celui care are bănuții. Eu nu mai vreau începând de astăzi așa ceva și cred că și alți colegi vor face același lucru”, a încheiat
Gheorghe Iavorenciuc.
Avea lacrimi în ochi. Că de mila botoșănenilor sau de nostalgie, domnia sa știe.
(G.E.)
CITEȘTE:
ȘOC : Demisie cu nervi din CL, un consilier a renunțat : Plec cu lacrimi în ochi