Tânărul de 22 de ani a furat un card din casa unui consătean, magistrații l-au trimis în judecată.
Magistrații din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au dispus trimiterea în judecată a lui D.O., în vârstă de 22 de ani, din comuna Truşeşti, județul Botoşani.
Tânărul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, ambele în formă continuată.
S-a reţinut că, în noaptea de 3 spre 4 septembrie 2019, inculpatul a utilizat la un bancomat un card bancar sustras anterior din locuinţa persoanei vătămate T.V. din comuna Truşeşti, cu care a accesat fără drept contul bancar al aceleiaşi persoane vătămate, deschis la CEC BANK, efectuând un număr de 10 operaţiuni de retragere numerar, prin care a sustras suma totală de 2.560 lei.
Potrivit magistraților, în privinţa infracţiunii de furt calificat s-a dispus clasarea, deoarece părţile s-au împăcat.
Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr BEAT criță oprit de polițiști în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
PERCHEZIȚII la Botoșani și Curtești: CE au ridicat polițiștii
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024