La data de 15 februarie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 49 de ani, din județul Iași, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 15 februarie, în jurul orei 17:00, a fost depistat de polițiștii din Ștefănești, conducând cu viteză peste limita legală, în localitatea Românești.
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului Județean de Poliție (I.P.J.) Botoșani.
Un bețiv cu gura mare amendat de polițiști în Centrul Vechi
Redacția Botoșăneanul
Mar 11, 2025
Instituțiile din Botoșani au declarat război deschis unei plante: S-au înmulțit sesizările
Gabriela Erdic
Mar 11, 2025
DOUĂ zile fără apă – Botoșănenii vizați de această restricție
Gabriela Erdic
Mar 11, 2025
Durere pentru o familie de botoșăneni, bebelușul lor transportat cu elicopterul la Iași
Gabriela Erdic
Mar 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile