Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoșani, vorbește despre viitorul lui Marius Croitoru, antrenor care se află și pe radarul celor de la FCSB.
Chiar dacă botoșănenii au ratat play-off-ul, Iftime vrea să continue alături de actualul „principal”.
Marius Croitoru este considerat a fi antrenorul ideal pentru FCSB de către MM Stoica, dar patronul de la FC Botoșani nu e de acord cu planurile oficialului roș-albaștrilor.
„Eu îl apreciez foarte tare pe Croitoru, îl susțin necondiționat și cred că poate face în continuare lucruri frumoase la Botoșani. (...) Nici vorbă să-l pierdem pe Croitoru în vară! N-am nicio teamă. E antrenorul meu și avem niște obiective”, a declarat Iftime, la Pro X.
Pe 1 martie, Valeriu Iftime dezvăluia la GSP Live că Marius Croitoru a semnat de curând un contract nou cu echipa sa, cu o clauză de reziliere uriașă, care a servit drept o „garanție” a faptului că nu va părăsi corabia. Inițiativa i-a aparținut chiar antrenorului, după ce a auzit că Becali îl vrea la FCSB.
Patronul lui FC Botoșani și-a făcut procese de conștiință pentru campania de transferuri din iarnă, una în care moldovenii i-au pierdut, printre alții, pe Edjouma, Racovițan și Ongenda. Omul de afaceri promite mutări importante în vară.
„Cred că am greșit prin plecarea unor jucători. Am constatat că, după plecările din iarnă, parcă ceva s-a frânt în echipa noastră. Prea am fost noi viteji crezând că orice jucător va avea același randament. Voi aduce trei mijlocași despre care se va vorbi mult în campionatul nostru!”, a spus Iftime, conform sursei citate.
Gazeta Sporturilor a dezvăluit la finalul lunii februarie că Toni Petrea va pleca aproape sigur la finalul sezonului de la FCSB, iar pentru succesorul său există două variante, ambele din Liga 1. Patronul Gigi Becali îl dorește pe fostul tehnician al Clinceniului și al Mediașului, Ilie Poenaru, în vreme ce managerul MM Stoica îl susține puternic pe Marius Croitoru, „principalul” lui FC Botoșani.
MM Stoica are o propunere de antrenor pe care încearcă să o avanseze tot mai mult, atât în spațiul public, cât mai ales lui Becali și în anturajul acestuia. Este vorba despre Marius Croitoru.
Stoica a și dezvăluit că dincolo de rezultatele foarte bune reușite de Croitoru la Botoșani, a rămas plăcut impresionat de acesta în urma unei emisiuni la Telekom Sport, în care au fost amândoi invitați și după care au discutat vreme de câteva zeci de minute despre fotbal și despre ce viziune are Marius, dar și despre cunoștințele sale din istoria fotbalului, scrie gsp.ro.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024