FC Botoșani traversează o perioadă foarte complicată, fiind singura echipă din Liga 1 care nu a bifat până acum nici măcar o victorie.
În ultima rundă, FC Botoșani a cedat categoric pe terenul Universității Craiova, scor 1- 5. Următorul meci al trupei lui Dan Alexa este programat sâmbătă, de la ora 21:30, în direct pe Digi Sport 1, contra FCSB-ului, formație de care moldovenii nu au reușit să treacă până acum.
Cu toate acestea, Valeriu Iftime este optimist și crede că FC Botoșani poate produce surpriza.
"Nu am ce să-i reproșez lui Dan Alexa acum. Situația este una complicată, urmează alte 3-4 jocuri din care o să vedem ce putem să scoatem. Înaintea meciului de la Craiova nu ne-am odihnit, a fost un drum cu autocarul de vreo 14 ore. Nu am avut mult timp de refacere, asta e viața.
Acum ne pregătim pentru meciul de sâmbătă cu FCSB, care va fi unul foarte complicat. Nu am câștigat niciodată cu ei, dar poate câștigăm acum, nu știu.
Nu suntem disperați că retrogradăm. Este o presiune foarte mare că nu am câștigat niciun meci, atâta tot. Este o stare de tristețe, dar poate Dan (n.r. Dan Alexa) va avea puterea să-i mobilizeze pe băieți",
a spus Valeriu Iftime, pentru digisport.ro.
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024