În timp ce FC Botoșani se scufundă tot mai tare, Valeriu Iftime îi dă lecții de fotbal lui Gigi Becali.
Valeriu Iftime a făcut numeroase ”afaceri” cu Gigi Becali, însă patronul de la FC Botoșani nu l-a menajat pe omologul său de la FCSB, scrie digisport.ro
Finanțatorul moldovenilor consideră că echipa patronată de Gigi Becali nu va mai obține performanțe notabile precum titlul de campioană sau prezența în cupele europene.
Motivul? Faptul că Gigi Becali vorbește uneori la superlativ de jucătorii săi, chiar dacă aceștia au de multe ori evoluții mediocre.
”La FCSB este un turn Babel acolo. Îmi pare rău s-o spun, dar totul depinde de dl Becali. E inconstant, el nu poate să facă fotbal de performanță, asta e opinia mea. Niciodată!
Face un meci bun, are două declarații cu care îi ridică în aer pe copiii ăia. Unde joacă mari fotbaliști la FCSB? Doar îi pompează presa. Îi sufocă. Nu ești pregătit de competiții mari, de aia nu se califică în Europa”,
a declarat Valeriu Iftime, potrivit sptfm.ro.
FC Botoșani este ”lanterna roșie” a SuperLigii, cu doar nouă puncte acumulate în 18 etape și este principala candidată la retrogradare.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024