Balul Oamenilor de Afaceri din acest an a fost programat în aceeași zi și la aceeași oră cu meciul FC Botoșani – FC Voluntari 0 - 1 din cadrul etapei a XVII – din SuperLiga României.
Cum evenimentul a fost prilejuit de lansarea Topului Județean al Firmelor pe 2021 și este organizat de Camera de Comerț Industrie și Agricultură (CCIA), președintele acesteia nu a putut lipsi de la salonul Luceafărul, unde a fost programat.
După ce pe parcursul primei reprize a făcut oficiile de gazdă, având și un discurs extrem de dur la adresa Guvernului, Valeriu Iftime s-a așezat la o masă alături de soția sa, de omologii din Chișinău și Vaslui, de ministrul Marius Budăi, deputatul Costel Șoptică, prefectul Sorin Cornilă și primarul Cosmin Andrei.
Și-a scos o tabletă și a vizionat aspecte din repriza a doua a partidei de pe ”Municipal”, ignorând replicile tăioase venite din partea reprezentantului Executivului în județ și a edilului-șef.
La finalul confruntării, solicitat de jurnaliști, părea deznădăjduit după ce roș-alb-albaștrii au pierdut cu 0 – 1 dintr-un autogol.
”Suntem într-o zonă din care nu știu dacă putem ieși. E pericol mare pentru noi. N-am văzut meciul, o să vedem, nu am ce să comentez. Sunt cumva disperat, simțeam că nu e seara noastră. Simțeam din aer. Dar asta e, până la urmă fotbalul e făcut să se joace, avem șanse în continuare. Nu văd play-off, nu văd decât o luptă care pe care la retrogradare”,
Valeriu Iftime, proprietar FC Botoșani.
A adăugat că la nivel de club nu a schimbat strategia din anii precedenți, s-au făcut la fel de multe transferuri, dar crede că în 2022 a lipsit flerul în aducerea de jucători.
”În rest, n-am schimbat nimic din condiții, fotbaliștii care au plecat de la FC Botoșani au plecat și în alte dăți pentru că așa este făcut clubul acesta, nu îi poți ține când sunt la final de contract”,
Valeriu Iftime, proprietar FC Botoșani.
Întrebat de situația antrenorului Mihai Teja, a răspuns tot printr-o întrebare: ”de ce să schimb antrenorul? Trebuie să văd dacă într-adevăr echipa este... S-ar putea să nu ai fotbaliștii care trebuie, tactica care trebuie”.
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Concluzia lui Emil Săndoi, după ce Poli Iași a remizat la Botoșani în derby-ul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un iubit preot din Botoșani a plecat la Domnul, doliu în parohie
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024