Dacă la fostul cabinet al președintelui Consiliului Județean posturile de consilier au fost ocupate pe criterii politice, actualul șef al instituției vrea specialiști.
Valeriu Iftime susține că nu-și dorește ca printre consilierii săi să aibă secretare sau purtători de mape.
Caută juriști sau economiști însă cei din mediul privat care au confirmat în viața profesională nu ar fi interesați de salariile care sunt la cabinetul președintelui CJ.
„Nu e atât de ușor să știți. În primul rând, la echipa de consilieri sunt salariile foarte mici și cu 5.000 de ron cel care a făcut business, a făcut ceva în viața lui, nu vine. Un administrator public nu știu, sunt 12.000 de ron și acolo e o chestie complicată. E foarte greu să faci performanță cu bani puțini, așa văd.
Eu nu am nevoie de secretare, de oameni care să îmi adauge o mapă. Eu am nevoie de un manager public, nu administrator public. Am nevoie de un om care să aibă legătura cu presa, să colaboreze și aibă toată viziunea asupra celor care au nevoie de Consiliul Județean. Caut oamenii ăștia, un economist bun aș vrea să am în echipa mea, un jurist, un om de conversație. O să am nevoie de un om pentru partea asta de investiții străine. O să am o legătură foarte strânsă cu Camera de Comerț, voi încerca cât mai dialoguri cu potențialii investitori.”
Valeriu Iftime, președinte CJ Botoșani.
Singurul post care a fost deja ocupat este cel de șef de cabinet unde a fost numit Ionel Aioanei pe care Valeriu Iftime l-a „transferat” de la Elsaco.
De altfel și la Primărie, la cabinetul primarului Cosmin Andrei, cu excepția Ortansei Albu care este funcționar public, ceilalți consilieri au fost impuși politic.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime a explicat ce înseamnă un președinte extremist pentru România – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Început de decembrie cu ploi și temperaturi mai mici decât cele normale: PROGNOZA actualizată
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Cum să obții bani urgent: soluții rapide și eficiente
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024