Fericit pentru victoria obținută de echipa fanion a județului, dar amărât și chiar revoltat pentru ceea ce se întâmplă în localitatea în care domiciliază, așa s-a arătat președintele grupului Elsaco la finalul partidei FC Botoșani – FC Voluntari 4 – 2 din Liga 1.
Valeriu Iftime, care locuiește în comuna Mihai Eminescu, susține că nu are cu cine vota la alegerile locale și, mai în glumă, mai în serios, se gândește să se mute.
”Eu votez într-un loc în care n-am primar. Eu votez la Mihai Eminescu. Vă dați seama!? Pentru mine e un supliciu a merge la vot să o votez pe Aneta Gireadă. Jur! A mă duce la vot pentru mine este a mă duce să-mi bag un pix în ochi. Serios! A o vota pe Aneta Gireadă, care n-a terminat liceul, pentru mine este o tragedie a votului, a democrației”,
Valeriu Iftime, președinte grupul ”Elsaco”.
Acesta este nemulțumit de actualul primar, Aneta Gireadă de la PNL, dar și de cealaltă variantă feminină, Luiza Alexandru de la UNPR și nu înțelege cum a ajuns comuna Mihai Eminescu în situația de a alege între acești oameni deoarece, ”la Cătămărăști sunt oameni deștepți, nu înțeleg cum Gireadă conduce ostilitățile ca un mareșal dintr-o armată pierdută”.
”Prima mea nemulțumire este că n-are școală, educația este esențială. Este praf în ochi să ai străzi bune, este praf în ochi să ai canalizare, trebuie să ai oameni care au măsură, care au educație. Nu te poți faci filosof la 40 de ani când nu ai citit «Punguța cu doi bani» la vremea ei. Este cea mai bogată comună a județului și în opinia mea are nevoie de o altă soartă”,
Valeriu Iftime, președinte grupul ”Elsaco”.
Acesta și-a încheiat referirile la politica și administrația comunei în care locuiește făcând o promisiune clară:
”Eu mă mut de acolo, să știți. Mă mut ca să pot vota. Pe cuvântul meu”.
(S.B.)
CITEȘTE ȘI:
Un milionar din Botoșani se mută la țară la insistențele soției
Adolescentă căutată la nivel național, depistată de jandarmii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Prăpăd după BLOCADA: Zeci de șoferi au rămas fără permis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Cum să îi implici pe cei mici în pregătirile pentru sărbătoarea Crăciunului
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
ACUM: Directorii de instituții se întrec în citit rapoarte „roz"
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Reacția lui Cornel Șfaițer, după remiza cu Botoșani: Am fi meritat mai mult după aspectul jocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024