În cadrul şedinţei din vestiar de miercuri la care au participat Valeriu Iftime şi Cornel Şfaiţer, au fost puse pe tapet şi detaliile financiare. Astfel, jucătorii urmează să îşi primească restanţa contractuală în rate pînă la finele acestei luni. De asemenea, jucătorii vor fi plătiţi în funcţie de volumul de muncă depus pe teren. "
Am nişte datorii la fotbalişti pe care le-am propus să le plătesc în nişte rate pînă la începerea campionatului, la sfîrşitul lunii, între timp am stabilit nişte lucruri principale pentru că vrem un obiectiv şi în funcţie de acest obiectiv fotbaliştii trebuie să fie plătiţi, încercăm să facem în aşa fel încît nimeni să nu mai primească bani, pentru că este o concurenţă reală, pe vremuri nimeni nu accepta nişte raporturi foarte clare între cît joacă şi cît cîştigă. Acum s-ar putea să accepte”, a declarat
Valeriu Iftime, finanţator FC Botoşani. Iftime şi-a motivat această afirmaţie prin faptul că, la momentul actual piaţa jucătorilor este una extrem de bogată, în contextul economic actual, iar ofertele sunt pe măsură. Propunerea conducerii referitoare la modalitatea în care vor fi remuneraţi jucătorii, nu a fost chiar şi pe placul acestora, însă din cîte se pare nici unul dintre ei nu şi-a exprimat verbal nemulţumirea. „
Ei sunt supăraţi, cum şi eu sunt supărat, cum şi voi sunteţi supăraţi cînd întîrzie salariul. Măcar le-am promis şi am garanţia 100% că rata scadentă şi cea viitoare am garanţia că voi avea banii aceştia. Îi voi avea dar cu întîrziere că asta e viaţa. Am şi eu de încasat în jur de 1 milion de euro şi sunt şi eu supărat, dar le-am explicat această situaţie şi nu cred că au rămas atît de dezamăgiţi. Fără îndoială că atunci cînd nu-ţi primeşti banii ţi se cam închide mintea şi te apuci să înjuri şi părinte şi frate…dar nu mi-au zis-o în faţă, în faţă nu m-a înjurat nimeni, poate pe la spate mai mulţi mi-au adresat nişte sudalme”, a mai spus
Valeriu Iftime. Finanţatorul grupării locale a mai afirmat că, deocamdată faţă de club nu are decît o datorie morală şi va face tot posibilul ca, alături de Cornel Şfaiţer să menţină echipa într-un moc cît mai onorabil, lucru care mai necesită însă o perioadă de timp.