Președintele grupului ”Elsaco”, proprietarul FC Botoșani, a reacționat după analiza publicată la începutul acestei săptămâni de Botoșăneanul privitoare la clubul de fotbal al județului, situația extrem de dificilă din punct de vedere sportiv în care se află și modul în care este perceput și tratat de autorități și de publicul larg.
Într-o postare pe Facebook, Valeriu Ifitme a explicat de ce clubul a ajuns să aibă atâția jucători din Africa, de ce aduce fotbaliști cu nume, dar veniți după perioade luni de indisponibilitate, dar totodată a prezentat și informații financiare despre echipă.
Și a promis suporterilor că alături de asociații săi de la ”Elsaco” face toate eforturile să salveze gruparea roș-alb-albastră de la retrogradare.
Redăm mai jos, integral, mesajul omului de afaceri, cu precizarea că intertitlurile ne aparțin.
• Deficit de 5 milioane de euro la FC Botoșani în ultimii doi ani
• Nu vând că vreau eu și nu aduc jucători cu origini africane că doar ăștia îmi plac!
• Eu și asociații mei investim banii noștri ca să nu dispară fotbalul din Botoșani, iar pentru asta ajungem să fim înjurați
Am citit luni un articol în publicația Botoșăneanul extraordinar de bine scris, adică o descriere reală - e adevărat, dură - a fotbalului de la Botoșani. Sigur, ea a fost făcută și cu un pic de năduf de suporter: ”De ce a plecat Stoican?”, ”De ce avem jucători cu origini africane?”, ”De ce-i vindem?”.
Pentru o bună informare a celor care iubesc fotbalul și care cred eu că respectă măcar un pic efortul pe care l-am făcut împreună cu asociații mei la Botoșani, vă spun doar următoarele informații:
• În ultimii doi ani, eu și asociații mei am plătit la FC Botoșani 5 milioane de euro. Cinci milioane de euro! Acesta a fost deficitul dintre banii cheltuiți și banii primiți din: drepturi TV, 300.000 de euro de la primărie, bilete vândute și alte surse de venit. Iar acest deficit apare în condițiile în care jucătorii noștri au un plafon salarial de 5.000, maxim 6.000 de euro.
• Ceea ce trebuie să știe fiecare suporter din Botoșani - și trebuie să fim realiști când judecăm lucrul ăsta! - este că niciun jucător român cât de cât valoros, bun de liga 1, nu vine la Botoșani. Când ia în mână și compară oferta de la Botoșani cu cele din orașe precum Cluj, Sibiu, Voluntari sau chiar Iași, în care sunt bani, în care salariul este măcar de 7-8.000 de euro (și știu asta foarte bine!), toate fiind orașe mari sau apropiate de orașe mari, e clar că nu ne va alege pe noi. De ce ar veni la Botoșani un jucător român bun, când îi dau maxim 4-5.000 de euro și când ar trebui să facă 1.000 de kilometri ca să joace un meci, că atât facem dus-întors până la București, ca să nu mai zic de Craiova, Constanța, Arad și alte locuri din țară.
• Altă chestiune: de ce vin jucători străini care au o problemă? E adevărat, așa se întâmplă, am avut rețeta asta! Iar ei vin pentru că vor să-i pun eu pe picioare. Ei vin la Botoșani pentru că am creat un istoric prin care transmit un mesaj clar: ”Domnule, dacă vine un jucător străin la Botoșani și face un sezon bun, îi dau drumul!”. Asta este rețeta la Botoșani. De asta vin. Iar ei nu pleacă de aici că-i vând eu. Ei pleacă oricum după doi ani, gratis, dacă eu nu reușesc să iau niște bani pentru ei până atunci. Că nu semnează niciunul un contract pentru mai mult de doi ani, maxim doi ani și jumătate, cu FC Botoșani. Că nu semnează! Și, dacă nu semnează pe mai mult, eu trebuie să mă grăbesc să iau un 2-300.000 de euro, pentru a reduce din deficit și a putea merge mai departe. Așa s-a întâmplat cu jucători precum Dawa sau Edjouma, plecați la FCSB pentru că altfel deveneau liberi de contract și nu mai luam nimic pe ei. Deci nu vând că vreau eu și nu aduc jucători cu origini africane că doar ăștia îmi plac! Vând pentru că, dacă nu-i vând, pleacă gratis și iau jucători cu origini africane pentru că ăștia vin!
• Nu cred că noi, ca județ, am generat vreodată suficienți fotbaliști buni. Uitați-vă în istoricul nostru, că avem trei-patru jucători născuți în Botoșani care au devenit fotbaliști: frații Bordeianu, Patache sau Acsinte. Atât! Iar acum avem chiar un efort deosebit pe care îl facem la academie, cu cheltuieli mari, cu profesori, cu muncă extraordinară. Și tot nu ies fotbaliști. Uitați-vă la ce avem anul ăsta, trei juniori de la Botoșani, și vedeți care dintre cei trei juniori sunt titularii noștri!
• Și lucrurile s-au adunat: fără un stadion bun, fără o susținere măcar a academiei de către autoritatea locală, adică de către primărie, nu cred că cineva mai are curaj (nici vorbă de vreo obligație!) de a ține fotbalul. Eu o fac din respect față de oamenii din Botoșani și nicidecum dintr-o plăcere masochistă de a-mi cheltui, eu și asociații mei, banii pentru ca unii dintre cei de pe stadion să mă admonesteze sau chiar mai rău! Sigur că te simți rău când FCSB îți dă gol acasă și vezi că jumătate de public aplaudă.
Așa că, sigur, când stau și mă uit la articol - și îl apreciez pe ziaristul care l-a scris! - nu pot decât să preiau ultima lui expresie: ”Cine mai investește la Botoșani în asemenea condiții?”. Eu și cu asociații mei o facem și chiar strângem din dinți să nu se prăbușească fotbalul din Botoșani, dar trebuie să vedem ce vom face, cum vom face și cât vom mai face asta, pentru că rețeta pe care o avem acum este una foarte-foarte costisitoare.
Asta este situația! Mi-o asum și încerc să fac toate eforturile să mergem mai departe. Dacă o să meargă, bine! Dacă n-o să meargă, o să mai scrieți despre mine și asociații mei că n-am manageriat bine fotbalul botoșănean!
Curg voturile din secțiile de la Botoșani pentru Călin Georgescu, numărătoarea pe final
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
SURPRIZA primului tur: Călin Georgescu votat masiv la Botoșani, este pe locul 2 după Ciolacu
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024