Deşi vineri după-amiază s-a aflat pe Stadionul Municipal la întîlnirea naţionalei de tineret a României cu cea a Rusiei, sîmbătă finanţatorul FC Botoşani a fost la Constanţa pentru a-i urmări pe roş-alb-albaştri la treabă.
La final el nu a fost nici entuziasmat, dar nici dezamăgit de evoluţia echipei. „A fost un meci de Divizia B, n-a fost grozav. În mod normal puteam să îi şi batem, numai că am intrat în jocul lor cu mingi înalte şi ei erau dubli faţă de ai noştri şi graşi, şi înalţi”, a afirmat Valeriu Iftime. Acesta a lăudat prestaţia mijlocaşului Ionuţ Matei, care a marcat un gol excepţional şi care a arătat că poate face diferenţa, în schimb nu i-au plăcut Bîlbă şi Straton, care au intrat în repriza a doua şi care au evoluat în nota echipei. „Să nu credem că avem nişte armăsari pe care nu poţi să îi ţii în frîu”, a spus Iftime despre cei doi foşti jucători ai Politehnicii Iaşi. El s-a arătat nemulţumit şi de evoluţia mijlocaşului Alexandru Vrabie, care nu ar fi atins de mai mult de cinci ori mingea pînă ce a fost înlocuit, dar i-a remarcat pe Acsinte şi Boroştean, despre cel din urmă spunînd că a încercat să pună mingea jos, să lege jocul echipei.
PREZENȚA la vot în Botoșani: Sătenii sunt cei mai harnici votanți
Diana Arici
Nov 24, 2024
ANUNŢ Primăria Botoşani referitor la noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Cutremur în ziua votului: Sfaturile pompierilor botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Aproape 3.000 de botoșăneni au votat deja la prima oră a dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024