Valeriu Iftime, patronul echipei FC Botoșani, vede cu ochi buni numirea lui Marius Croitoru pe banca tehnică a celor de la FCU Craiova.
După trei sezoane în Superliga, FCU Craiova a retrogradat, iar Adrian Mititelu a reacționat rapid. Omul cu banii din Bănie l-a instalat antrenor principal pe Marius Croitoru, cel pe care l-a dat afară după doar 14 meciuri în sezonul 2022/2023.
Mutarea finanțatorului ”juveților” este apreciată de Valeriu Iftime, cel care nu a avut nici el mai multă răbdare cu tehnicianul român.
Îndepărtat după doar cinci etape la ultimul descălecat la Botoșani, unde n-a bifat nicio victorie, Marius Croitoru a primit și un avertisment din partea lui Iftime, potrivit iamsport.ro.
„Mă bucur mult pentru revenirea lui Marius Croitoru în fotbalul românesc și la FCU. Băiatul ăsta fără fotbal e mort, iar eu îl simt că el vrea să demonstreze că e un antrenor bun.
Și-a rezolvat și problema cu actele, iar la Liga 2 va putea să dea indicații și să își conducă echipa de pe bancă.
Fotbalul e viața lui Croitoru, iar eu sunt convins că de această dată el va reuși la FCU, deși echipa nu jucase deloc rău cu el în prima parte a mandatului său acolo.
Însă, totuși cred că acum trebuie să se întâmple două lucruri ca Marius să reușească total la FCU.
Cred că domnul Mititelu trebuie să aibă un pic mai multă încredere în Croitoru și să își lase să își structureze el lotul cum consideră mai bine, indiferent dacă este nevoit să ia decizii mai dure.
Și, nu în ultimul rând, poate că și cel mai important, consider că și Marius Croitoru trebuie să își mai europenizeze comportamentul și să lase de o parte comportamentul ăsta mai balcanic al lui. Nu prea mai merge cu smulsul tricoului sau aruncarea sacoului când stai pe margine”, a spus Valeriu Iftime la Prosport.
Finanțatorul echipei pregătite de Bogdan Andone l-a ”taxat” pe Croitoru vara trecută, dar nu poate uita munca acestuia din primul mandat, în special felul în care a gestionat transferurile.
”Anii de glorie ai lui FC Botoșani au fost cu Croitoru pe bancă. El are ochi la jucători, iar aici la Botoșani mi-a adus niște fotbaliști pe care eu pe la început nu îi vedeam capabili să facă față. Nu prea am crezut eu în ei la început, aveam unele temeri”, a adăugat Iftime, conform sursei citate.
Prima aventură a lui Marius Croitoru în funcția de principal la FC Botoșani s-a produs în intervalul iunie 2019 - iunie 2022, atunci când a reușit să obțină și o calificare în cupele europene.
(Foto: Prosport.ro)
Măsuri agresive la FC Botoșani după o discuție Iftime - Ciobotariu
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Colindele unor elevi au adus lumină și bucurie în centrele vârstnicilor din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Dincolo de datorie: Polițiștii de frontieră au împărțit daruri și zâmbete copiilor nevoiași
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Bucuria Crăciunului între ziduri: Colinde, emoții și îmbrățișări pentru tătici și copii- VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile