În urmă cu câteva zile, Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani a transmis un mesaj public către Valeriu Iftime referitor la problema apei din județ.
Viitorul președinte CJ a venit cu o replică pe una dintre rețele de socializare în urma acestui mesaj, dar și în urma unei postări ale șefei județului în care Valeriu Iftime este îndemnat să-și prezinte soluțiile.
Redăm mai jos mesajul integral:
„Dacă aveam impresia că am ieșit din atmosfera alegerilor, iată că doamna (încă) președintă a Consiliului Județean ne arată că nu. Pentru ea, atitudinea ostilă și contraproductivă continuă. Dumneaei mimează un interes maxim pentru mine și botoșăneni, citind un text de pe niște foi, cel mai probabil, într-un mod sec, lipsit de emoții, exact cum a fost întreg mandatul PSD la cârma județului.
Un mandat lipsit de conținut, marcat pe alocuri de panglici tăiate, fără proiecte majore, vitale pentru botoșăneni. Dar asta nu este tot. Doamna președintă sponsorizează postarea și așteaptă reacția mea și a botoșănenilor.
Din punctul meu de vedere, filmarea doamnei Federovici trebuia începută astfel: “Îmi cer scuze pentru faptul că în toți acești ani de mandat am avut 0 realizări pentru un proiect vital, așa cum este apa din județ!”
Așa trebuia să începeți. Invitațiile la suflecat mânecile pentru muncă trebuia să vi le faceți dumneavoastră și echipei pe care ați coordonat-o. Eu știu foarte bine ce am de făcut când voi prelua mandatul; la capitolul dat lecții ați primit nota din partea botoșănenilor, la alegeri.
Dragi botoșăneni,
Să știți că deja mă ocup de rezolvarea acestor probleme, fie că vorbim de a face posibilă accesarea fondurilor, pe care doamna Federovici împreună cu echipa PSD le-a ratat cu seninătate, pentru dezvoltarea rețelei de apă, fie de identificarea soluțiilor tehnice concrete care să ducă la remedierea problemelor din teren, de genul celor cu care se confruntă botoșănenii din zona Flămânzi.
În același timp, miercuri voi fi prezent la întâlnirea ce va avea loc la Consiliul Județean cu consultantul care va veni ca urmare a demersurilor întreprinse de mine la București pentru soluționarea problemei apei. Consultantul ajunge la Botoșani pentru a identifica posibilitățile concrete de a obține o primă finanțare de până la 150 milioane de euro pentru Nova Apaserv din fondurile POIM pe care doamna Federovici la cârma Consiliului Județean le-a ratat în ultimii ani. Cum? Asta trebuia să ne explice în filmare, era mult mai interesant decât o filmare pregătitoare pentru alegerile parlamentare.
Nova Apaserv are nevoie de fonduri, de o bună organizare și de specialiști adevărați, competenți, pentru a deveni, prin muncă asiduă, o entitate profitabilă, în măsură să ofere servicii de calitate botoșănenilor. Nu e nimic politicianist în asta! Este doar singurul mod în care se poate face corect managementul apei în județul Botoșani.”
(Foto: Golazo.ro)
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Trei candidați marca AUR pentru Parlament, în direct la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Vlad Chiricheș a spus ce s-a întâmplat cu FCSB în eșecul de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Călin Georgescu și Elena Lasconi merg în turul doi
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024