FC Botoșani a pierdut și meciul cu Dinamo și a ajuns la 20 de etape fără victorie în actualul sezon al Ligii 1.
Înainte de meci, Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la FC Botoșani, a anunțat că se retrage din fotbal dacă echipa sa va lua bătaie de la Dinamo.
Contactat imediat după finalul partidei de reporterii iAMsport, omul de afaceri spune că va schimba antrenorul.
De asemenea, Iftime spune că în cazul unei retrogradări nu va mai continua în Liga 2.
”Nu știu, acum nu mai văd nimic. Și jucători parcă avem, dar o să vedem ce fac. Schimb antrenorul, schimb tot. Să văd dacă pot să fac ceva, dar greu. Foarte, foarte greu. Nu știu dacă, orice tip de acțiune colectivă de a face ceva, reușim să ne construim. Nu cred. Văd peste tot liga a doua. Și, dacă am liga a doua, ce pot să am mai mult? Asta e. Eu nu pot să stau în liga a doua. Până la urmă, poate că așa e istoria. Eu stau din 2004. Am încercat mai multe. Opt ani în liga a doua. Nu știu cât în Liga 1. Astăzi, Botoșaniul nu poate mai mult. Încerc să mă mai gândesc. O să văd.
Nu în seara asta. Sunt dezamăgit. N-am crezut că ajungem aici. N-am crezut că echipa mea joacă cu Dinamo și nu dă un șut la poartă. Nu am crezut. Aveam așteptări. Eram două echipe în suferință. Joc acasă. Am mai multă ambiție, mai multă răutate, mai multă dăruire, dacă suntem fotbaliști. Din păcate, nu suntem mai fotbaliști decât ei. M-am înșelat că noi suntem mai fotbaliști. Deloc. Ei au fost mai fotbaliști, mai atenți, mai buni. Au câștigat clar 2-0. Ce poți să faci? Nu dai un gol și vrei să câștigi? Acolo suntem. Liga a doua și asta este o istorie care ușor, ușor se conturează cu litere mari",
a spus Valeriu Iftime.
Tandemul format din Mihai Ciobanu și Andrei Patache nu a reușit să redreseze situația la FC Botoșani.
Valeriu Iftime recunoaște că este în negocieri cu un nou antrenor.
"Vor pleca jucători, categoric. Depinde și de antrenorul pe care îl aduc acum, dacă vrea să vină și, dacă vine, să văd în ce măsuri îmi pun niște condiții vis-a-vis de lot. Atâta tot. Da, da. Bineînțeles că am un antrenor pregătit. Nu pot să vă spun acum că nu-i momentul, dar am ceva în minte",
a mai declarat Valeriu Iftime.
FC Botoșani a început sezonul cu Marius Croitoru, iar acesta a fost înlocuit de Dan Alexa, însă niciunul dintre cei doi nu a reușit să aibă rezultate bune.
MAI: Zeci de semnalări privind continuarea propagandei electorale în Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Biroul Electoral Central a publicat buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 – turul I
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
MM Stoica a găsit vinovatul pentru eșecul cu Botoșani: Mai avea puțin și ducea zidul în poartă
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Iarna se instalează în forță: Ninsori abundente și viscol în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024