Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și ridicat în vederea confiscării 7.500 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de peste 74.400 de lei.
În data de 14 august a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi împreună cu cei din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani au organizat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete, în zona de competență.
Astfel, pe timpul acţiunii, în jurul orelor 16.15, pe direcţia localităţii de frontieră Oroftiana au fost observate mai multe persoane, care transportau colete voluminoase cu ţigări.
În momentul în care au observat poliţiştii de frontieră, persoanele au abandonat coletele cu ţigări şi s-au dispersat in direcţii diferite, retrăgându-se pe teritoriul statului vecin. Imediat au fost anunţate autorităţile de frontieră din Ucraina pentru cercetarea în comun a evenimentului.
La inventarierea bunurilor a reieşit faptul că în coletele respective se aflau ţigări, fiind stabilită cantitatea de 150.000 de ţigarete (7.500 de pachete), în valoare de 74.414 lei, bunuri ce au fost ridicate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă şi trecere ilegală a frontierei de stat în vederea depistării şi identificării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
Reprezentanţii celor două state vor colabora şi în viitor şi vor lua toate măsurile necesare pentru a păstra un climat de ordine şi siguranţă la frontiera comună.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Se modernizează iluminatul orașului, trei firme interesate de licitație
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024
Lovitură de teatru: S-ar fi decis renumărarea voturilor de la primul tur al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024